Update articol:

Polonia se gândeşte să emită din nou obligaţiuni Samurai în 2023

Magdalena Rzeczkowska/ Sursa foto: gov.pl

Polonia analizează o posibilă revenire pe piaţa de obligaţiuni japoneze în acest an, după o pauză de un deceniu, în încercarea de a-şi diversifica finanţarea, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres.

Ministrul polonez de Finanţe, Magdalena Rzeczkowska, a declarat, în cadrul Forumului de la Davos, că Polonia vrea să îşi extindă prezenţa pe pieţele internaţionale de obligaţiuni, după ce anul trecut a oferit bonduri în euro şi dolari. Autorităţile de la Varşovia au majorat cheltuieile pentru refugiaţii din Ucraina, subvenţiile la energie şi cheltuielile cu apărarea, într-un moment în care cresc randamentele pe piaţa locală, ceea ce duce la creşterea rolului ocupat de obligaţiunile în valută.

“După pandemie am reluat discuţiile foarte intense cu investitorii, am avut turnee, pentru că întâlnire online nu sunt la fel cu întâlnirile faţă în faţă. Am dori să fim prezenţi pe pieţele de obligaţiuni în dolari şi euro dar nu ştiu exact când. Poate şi pe pieţele în yeni japonezi, dar vom vedea”, a declarat joi Magdalena Rzeczkowska pentru Bloomberg TV.

Polonia era o prezenţă constantă pe piaţa de obligaţiuni denominate în yeni până în 2013, când a vândut ultimele sale obligaţiuni Samurai. Datele Bloomberg arată că Polonia are de răscumpărat şapte emisiuni de obligaţiuni în yeni, cea mai apropiată ajungând la scadenţă în 2026.

Rzeczkowska a mai spus că anul trecut Polonia a cheltuit echivalentul a 1,3% din Produsul său Intern Brut pentru a ajuta refugiaţii ucraineni, dintre care aproape două milioane au ales să rămână în Polonia după invazia rusească.

Chiar dacă apărarea şi securitatea energetică rămân prioritare, Administraţia de la Varşovia nu are de gând să demareze un val de cheltuieli înaintea alegerilor generale din toamnă, a spus Rzeczkowska. “În condiţiile în care sunt foarte multe provocări, trebuie să fim foarte atenţi când vine vorba de cheltuieli suplimentare”, a precizat ministrul polonez de Finanţe.

BVB | Știri BVB

ROMPETROL RAFINARE S.A. (RRC) (31/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) - Sem I 2025

BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (31/07/2025)

Notificare prag detineri/vot >5%

SIMTEL TEAM (SMTL) (31/07/2025)

Raport auditor S1 2025 - art. 108 Legea 24/2017 (R)

SOCEP S.A. (SOCP) (31/07/2025)

Hotarari AGA O 31.07.2025

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (31/07/2025)

Raport auditor S1 2025 - art. 108 Legea 24/2017 (R)