Macroeconomie

Popa (BNR): Creşterea dobânzilor este o consecinţă directă a creşterii semnificative a incertitudinii si a nervozităţii în rândurile finanţatorilor internaţionali

Creşterea nivelului dobânzilor din piaţă este o consecinţă directă a creşterii semnificative a incertitudinii şi a nervozităţii în rândurile finanţatorilor internaţionali ai ţării, consideră Cristian Popa, membru în Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României.

“Creşterea nivelului dobânzilor din piaţă este o consecinţă directă a creşterii semnificative a incertitudinii şi a nervozităţii în rândurile finanţatorilor internaţionali ai ţării. Am observat în ultimele zile o scădere a lichidităţii interbancare pe fondul acestor incertitudini mai ample. De asemenea, s-a observat o deteriorare a fluxurilor de capital, acestea reversându-se, intrările de valută au devenit ieşiri, pe acelaşi fond de tensionare şi percepţie înrăutăţită a pieţelor internaţionale asupra României. Aceste evoluţii s-au dus pe dobânzi, au dus la creşterea dobânzilor din piaţa şi implicit la niveluri mai ridicate ale ROBOR. Deci observăm o deteriorare/tensionare a condiţiilor financiar-monetare, ce vine dinspre pieţele financiare internaţionale, din nivelul mai ridicat de preocupare al acestora, mai exact pe fondul incertitudinilor politice sporite. Incertitudinea şi volatilitatea iniţiale asociate procesului electoral au fost extinse şi amplificate de surprizele scrutinului electoral, totul suprapunându-se peste vulnerabilităţile şi dezechilibrele macroeconomice ample preexistente, semnalizate în multiple rânduri de Banca Naţionala a României: deficit bugetar ridicat şi deficitele de cont curent şi comercial mari, ce necesită finanţare”, a explicat, pentru AGERPRES, Cristian Popa.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a urcat marţi la 5,87% pe an, de la 5,81% pe an în şedinţa precedentă, conform datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).

La începutul anului, indicele ROBOR la trei luni era 6,21%.

Indicele la şase luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a urcat la 5,92% pe an, de la 5,87%, iar ROBOR la 12 luni a crescut la valoarea de 5,96%, de la 5,92%.

Articole recente

Descinderi la o uzină din SUA: Peste 300 dintre cei 475 de arestaţi sunt sud-coreeni, anunţă Seulul

Peste 300 dintre cele 475 de persoane arestate joi în SUA într-o uzină de baterii…

60 de minute ago

ANPC: România se află la coada clasamentului în privinţa numărului de entităţi SAL, cu doar două structuri

România se situează la coada clasamentului în ceea ce priveşte numărul entităţilor de soluţionare alternativă…

o oră ago

Ambasadorul României în SUA: Subiectul privind anularea alegerilor, închis

Andrei Muraru, ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, admite că momentul anulării alegerilor prezidenţiale…

2 ore ago

Raoul Bova: Războaiele distrug viitorul; tinerii ‘să privescă oamenii în ochii, nu în ecran’

Starul italian din 'Under the Tuscan Sun' sau 'Alien vs. Predator' (AVP), Raoul Bova se…

2 ore ago

Fitch a revizuit perspectiva asociată ratingului Poloniei la “negativă” din cauza deteriorării finanţelor publice

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a revizuit, vineri, perspectiva asociată ratingului Poloniei, la "negativă",…

7 ore ago

This website uses cookies.

Read More