Update articol:

Portofoliul total de credite performante acordate persoanelor juridice de Patria Bank a atins 2,13 miliarde lei, la 30 iunie, în creștere cu 16%

Patria Bank anunță că, la 30 iunie 2025, portofoliul total de credite performante acordate persoanelor juridice a atins 2,13 miliarde lei, în creștere cu 16% față de sfârșitul anului 2024 și cu 24% față de aceeași perioadă a anului trecut. Toate segmentele au contribuit la această dinamică, cu avansuri semnificative în zona Agro (+33% față de decembrie 2024), Micro (+15%) și IMM & Corporate (+12%), potrivit unui comunicat. Creșterile au fost susținute de programe de finanțare specializate, inclusiv parteneriate cu Fondul European de Investiții (InvestEU), precum și de produse dedicate, cum este „Creditul Competitiveness”, lansat în 2024.

Rezultatele comerciale din primul semestru arată că strategia noastră de a rămâne aproape de clienți, de a înțelege specificul fiecărui sector și de a livra soluții de finanțare adaptate produce efecte vizibile. Creșterile solide pe toate segmentele reflectă atât efortul echipei noastre, cât și încrederea clienților. În același timp, ne-am concentrat pe consolidarea bazei de resurse, pe menținerea unei discipline riguroase în gestionarea riscurilor și pe dezvoltarea unor produse și servicii care răspund rapid la schimbările din economie și din nevoile clienților. Continuăm să construim parteneriate pe termen lung și să sprijinim dezvoltarea sustenabilă a mediului de afaceri și a comunităților pe care le deservim”, a declarat Valentin Vancea, Director General al Patria Bank.

În segmentul AGRO, activitățile din primul semestru al anului s-au concentrat pe finanțarea dedicată pentru agricultura sezonieră și modernizare, precum și pe finanțări în industria alimentară. Cererea de finanțare din partea fermierilor români în prima jumătate a anului 2025 reflectă o dinamică pozitivă alimentată de nevoile de capital de lucru ale fermierilor, precum și de interesul în creștere pentru proiecte cu fonduri europene.

În ceea ce privește segmentul MICRO, în primele șase luni din 2025, banca a continuat sa se concentreze pe sprijinirea microîntreprinderilor si companiilor mici, fructificând în continuare, în beneficiul clienților, împrumuturile cu garanții emise de Fondul European de Investiții (Programul InvestEU).

La nivelul segmentului IMM & Corporate, creditul Competitiveness, lansat in 2024, a continuat sa fie in prima jumătate a anului 2025 unul dintre principalii vectori de creștere ai activității de creditare IMM. Produsul, dezvoltat în parteneriat cu Fondul European de Investiții (FEI), oferă condiții preferențiale pentru antreprenori, incluzând perioade extinse de finanțare, lipsa garanțiilor reale pentru creditele de capital de lucru și un cost total de finanțare redus comparativ cu produsele standard.

În zona Corporate, Patria Bank și-a continuat sprijinul pentru companiile mari care au nevoie de soluții de finanțare complexe și structurate, menite să susțină extinderea activităților și să răspundă provocărilor unui mediu economic volatil.

Vânzările de credite noi către persoane juridice au ajuns la 324 milioane lei în trimestrul al doilea din 2025, în urcare cu 23% față de T2 2024, iar la nivelul primului semestru acestea au totalizat 732 milioane lei, cu 40% mai mult decât în aceeași perioadă a anului precedent. Evoluția a fost impulsionată în special de segmentele Agro (+86% față de T2 2024) și Micro (+29%).

Depozitele atrase de la clienții persoane juridice au crescut cu 6,1% față de sfârșitul anului 2024 și cu 52% față de 30 iunie 2024, ajungând la 1,69 miliarde lei, confirmând nivelul ridicat de încredere al clienților în bancă.

Pe segmentul retail, soldul total al creditelor performante a atins 536 milioane lei la 30 iunie 2025, o creștere moderată, de 10%, față de aceeași perioadă a anului trecut, susținută de avansul creditelor negarantate (+51% față de iunie 2024). Vânzările de credite noi aferente segmentului de retail au fost de 67 milioane lei în T2 2025, cu 48% peste nivelul din T2 2024, fiind dominate de creditele negarantate (82% din total).

În ceea ce privește sursele de finanțare aferente segmentului de retail (depozite la termen și conturi curente), acestea au totalizat 2,09 miliarde lei în primul semestru din 2025, menținându-se stabile comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, în pofida presiunilor concurențiale din piață.

BVB | Știri BVB