Energie

PPC anunţă că va continua să coopereze cu Comisia Europeană şi ia toate măsurile adecvate şi necesare pentru a- şi apăra drepturile

Directoratul General pentru Concurenţă al Comisiei Europene a trimis miercuri către PPC o comunicare privind Declaraţiile de Obiecţii privind o presupusă încălcare a regulilor UE de concurenţă, acuzaţiile Comisiei referindu-se la o perioadă cuprinsă între iulie 2013 şi 31 decembrie 2019, informează compania elenă printr-un comunicat.

 

“PPC SA anunţă că Directoratul General pentru Concurenţă al Comisiei Europene a trimis astăzi către PPC o comunicare privind Declaraţiile de Obiecţii privind o presupusă încălcare a regulilor UE de concurenţă. Cazul a început cu inspecţia Comisiei la sediul PPC în februarie 2017, iar procedurile au fost deschise oficial în martie 2021. PPC a cooperat cu Comisia pe parcursul întregului caz. Acuzaţiile Comisiei se referă la o perioadă cuprinsă între iulie 2013 şi 31 decembrie 2019. Prin urmare, cazul se referă la o perioadă înainte de modificarea cadrului de reglementare a pieţei greceşti de energie electrică în conformitate cu modelul ţintă al UE, dar, cel mai important, cu mult înaintea transformării companiei într-o companie de energie modernă şi sustenabilă. PPC va continua să coopereze cu Comisia şi să ia toate măsurile adecvate şi necesare pentru a-şi apăra drepturile”, se menţionează în comunicat.

Potrivit sursei citate, Declaraţia de Obiecţii este o etapă a investigaţiei şi, “după cum a subliniat Comisia în declaraţia sa”, comunicarea privind Declaraţia de Obiecţii nu aduce atingere rezultatului investigaţiei.

Reuters a relatat miercuri că autorităţile de reglementare antitrust ale Uniunii Europene acuză Public Power Corp (PPC) că a vândut electricitate pe piaţa en gros sub costuri pentru a exclude rivalii, ceea ce ar putea duce la o amendă semnificativă impusă companiei elene de utilităţi.

Comisia Europeană a indicat că aceste practici anticoncurenţiale au avut loc în perioada 2013 – 2019, când PPC a abuzat de poziţia sa dominantă pe piaţa en gros a electricităţii din Grecia, vânzând electricitatea generată de centralele sale termice la preţuri sub costurile variabile.

Executivul comunitar a transmis miercuri PPC o comunicare a obiecţiilor în care prezintă acuzaţiile la adresa companiei elene de utilităţi, după o investigaţie demarată în martie 2021.

“Efectele suspecte ale acestui comportament ilicit pe piaţa en gros a electricităţii din Grecia au provocat marginalizarea furnizorilor independenţi de energie electrică şi descurajarea investiţiilor în surse de energie mai prietenoase cu mediul”, se arată în comunicatul CE.

O astfel de acţiune ar putea împiedica furnizorii independenţi de energie electrică să se extindă pe segmentul de retail.

“Prin urmare, comportamentul PPC ar fi putut duce la preţuri mai ridicate pentru consumatorii din Grecia, precum şi la niveluri ridicate de emisii ale poluării locale”, a precizat Executivul comunitar.

Companiile pot fi amendate cu până la 10% din cifra de afaceri anuală globală dacă încalcă reglementările antitrust ale Uniunii Europene.

Articole recente

SUA: Rezerva Federală menţine nemodificată dobânda,sfidând solicitările preşedintelui Donald Trump de relaxare a politicii monetare

Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…

30 de minute ago

Ionuţ Aurică – numit vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…

31 de minute ago

Poate exista prosperitate fără educație financiară? Cum eliminăm inegalitățile economice printr-o abordare sistemică  (analiză ISF)

Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…

2 ore ago

Foto și video de la erupția vulcanului Klyuchevskoy

 Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…

2 ore ago

Robert Cosmin Pană, numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un mandat de patru ani

Robert Cosmin Până a fost  numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…

3 ore ago

Emiratele Arabe Unite construiesc o conductă care va transporta apă desalinizată către sudul Fâşiei Gaza

Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More