Update articol:

PPC, acuzată de practici anticoncurenţiale de către Comisia Europeană

PPC, acuzată de practici anticoncurenţiale de către Comisia Europeană
 - poza 1
Autorităţile de reglementare antitrust ale Uniunii Europene acuză Public Power Corp (PPC) că a vândut electricitate pe piaţa en gros sub costuri pentru a exclude rivalii, ceea ce ar putea duce la o amendă semnificativă impusă companiei elene de utilităţi, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Comisia Europeană a indicat că aceste practici anticoncurenţiale au avut loc în perioada 2013 – 2019, când PPC a abuzat de poziţia sa dominantă pe piaţa en gros a electricităţii din Grecia vânzând electricitatea generată de centralele sale termice la preţuri sub costurile variabile.

Executivul comunitar a transmis miercuri PPC o comunicare a obiecţiilor în care prezintă acuzaţiile la adresa companiei elene de utilităţi, după o investigaţie demarată în martie 2021.

“Efectele suspecte ale acestui comportament ilicit pe piaţa en gros a electricităţii din Grecia au provocat marginalizarea furnizorilor independenţi de energie electrică şi descurajarea investiţiilor în surse de energie mai prietenoase cu mediul”, se arată în comunicatul CE.

O astfel de acţiune ar putea împiedica furnizorii independenţi de energie electrică să se extindă pe segmentul de retail.

“Prin urmare, comportamentul PPC ar fi putut duce la preţuri mai ridicate pentru consumatorii din Grecia, precum şi la niveluri ridicate de emisii ale poluării locale”, a precizat Executivul comunitar.

Companiile pot fi amendate cu până la 10% din cifra de afaceri anuală globală dacă încalcă reglementările antitrust ale Uniunii Europene.

BVB | Știri BVB
SIMTEL TEAM (SMTL) (17/08/2026)

Informare decontare finantare PNRR pentru parcul fotovoltaic Giurgiu

Fondul deschis de investitii Globinvest BET-XT ETF (GIBXTETF) (17/08/2026)

Notificare SSIF Tradeville - pret de referinta pentru prima zi de tranzactionare (18.08.2026) a simbolului GIBXTETF si numarul de unitati emise

BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (17/08/2026)

Disponibilitate vot on-line AGEA din data de 27/28.08.2026

Digi Communications N.V. (DIGI) (17/08/2026)

Anunt privind incheierea perioadei de stabilizare aferente actiunilor Digi Spain