International

Prada vrea să strângă cel puţin un miliard de dolari printr-o listare secundară la bursa de la Milano

Producătorul italian de articole de lux Prada SpA analizează posibilitatea de a strânge cel puţin un miliard de dolari printr-o listare secundară la bursa de la Milano şi colaborează cu banca de investiţii Goldman Sachs Group Inc. pentru a pregăti o ofertă potenţială, a anunţat vineri Bloomberg, citând surse din apropierea acestui dosar, potrivit Agerpres.

Potrivit surselor, este posibil ca oferta să aibă loc anul viitor, iar Prada este interesat să strângă fonduri prin vânzarea de noi acţiuni la bursa de la Milano.

O listare duală în Europa ar ajuta producătorul italian de haine, parfumuri şi accesorii de lux să îşi diversifice baza de investitori dincolo de Hong Kong, având în vedere că unele fonduri nu pot investi decât în acţiuni europene sau americane.

În anul 2011, Prada a strâns 2,1 miliarde de dolari prin listarea unui pachet de 20% din acţiuni la bursa de la Hong Kong, într-un moment în care marile grupuri de lux se precipitau spre Asia pentru a deservi cel mai important segment al clientelei lor. Acum compania italiană are o valoare de piaţă de 14,8 miliarde de dolari şi vrea să strângă fonduri prin emiterea de noi acţiuni la bursa de la Milano.

Un vehicul de investiţii controlat de co-directorul general Miuccia Prada şi de soţul ei, omul de afaceri italian Patrizio Bertelli, controlează 80% din acţiunile grupului Prada. Sursele citate de Bloomberg au spus că este puţin probabil ca cei doi să îşi diminueze participaţia.

În luna iulie, preşedintele Prada, Paolo Zannoni, a spus că o listare secundară la bursa de la Milano este posibilă, dar nu reprezintă o prioritate pentru Prada, adăugând că nu a fost luată încă nicio decizie cu privire la acest subiect.

În condiţiile în care pe piaţa bursieră europeană se organizează prea puţine IPO-uri din cauza inflaţiei accelerate, a majorării dobânzilor şi a riscului de recesiune, unele mărci de lux sunt interesate să meargă contra curentului. De exemplu, constructorul german de automobile sportive Porsche lucrează la o ofertă publică iniţială care ar putea deveni una din cele mai mari operaţiuni de acest tip din Europa.

Articole recente

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

10 minute ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

16 minute ago

Banca elvețiană UBS ia în considerare mutarea în SUA pentru a evita noile reguli, relatează New York Post

Banca elvețiană UBS (UBSG.S) ia în considerare mutarea în Statele Unite ca răspuns la propunerile…

22 de minute ago

Proiectul de acord între Congo și Rwanda subliniază rolul SUA și al altor țări în reorganizarea sectorului mineralier – Reuters

Rwanda și Republica Democratică Congo se vor angaja să colaboreze cu terțe părți, inclusiv cu…

35 de minute ago

Încălcarea spațiului aerian românesc de către drone ruse este ‘inacceptabilă’, declară șefa diplomației UE

Șefa diplomației Uniunii Europene, Kaja Kallas, a criticat duminică intruziunea ''inacceptabilă'' a unor drone ruse…

45 de minute ago

This website uses cookies.

Read More