Energie

Prefectul Capitalei: Vom demara controale la toate staţiile de carburanţi

Prefectul Municipiului Bucureşti, Rareş Hopincă, anunţă că a fost convocată o şedinţă a Colegiului Prefectural pentru luni şi că vor fi demarate controale la toate staţiile de carburanţi şi GPL.

“Am convocat Colegiul Prefectural al Municipiului Bucureşti şi din dispoziţia primului ministru vom demara controale la absolut toate staţiile. Se va verifica întreaga documentaţie existentă la nivelul fiecărui obiectiv. Unde există cele mai mici sincope în documentaţia de avizare, aceste staţii vor fi închise. Dacă există obiective neconforme, va exista toleranţă zero pentru orice abatere de la legislaţia în vigoare”, a spus prefectul, pentru B1Tv.

El a precizat că Planul de risc al Municipiului Bucureşti cuprinde 380 de staţii GPL şi benzinării clasice. Prefectul a menţionat că o parte dintre aceste benzinării se află chiar în zone centrale ale Capitalei, lucru permis de legislaţie.

“Ce putem noi face în acest moment? Aş vedea trei lucruri. Unu: un plan de control extrem de riguros şi chiar agresiv la toate aceste obiective, cu toleranţă zero pentru orice minimă abatere. Doi: un plan de prevenţie, ca să existe foarte bine delimitate fluxurile şi planurile de acţiune în cazul oricărui incident. Trei: ar trebuie o analiză legislativă, să vedem dacă se mai poate permite existenţa unor astfel de obiective în zonele rezidenţiale aglomerate sau nu. Aici va trebui să pornim de la nevoia cetăţenilor, pe de o parte, pentru că, de exemplu, toate taxiurile din Bucureşti alimentează de la aceste staţii. Pe de altă parte, nu putem tolera nici existenţa celui mai mic pericol într-o zonă rezidenţială. Deci, va trebui să facem şi o analiză a cadrului legislativ, să vedem dacă mai putem permite astfel de facilităţi în zonele rezidenţiale aglomerate sau nu”, a spus el, potrivit Agerpres.

Hopincă a estimat că rezultatele controalelor vor fi gata până la sfârşitul săptămânii. El a subliniat că bucureştenii nu se află în pericol din cauza acestor staţii.

“În momentul de faţă, cetăţenii Capitalei nu se află în niciun pericol, pentru că toate aceste staţii funcţionează legal. Ce trebuie noi să analizăm acum este – din păcate, din cauza acestui eveniment nefericit care s-a întâmplat la Crevedia – întreg cadrul legislativ şi aş spune chiar şi cadrul de avizare, pentru că, din nou, şi din punctul meu de vedere, poate că unele dintre aceste facilităţi nu ar mai trebui să îşi găsească locul în centrul oraşelor”, a mai spus acesta.

Premierul Marcel Ciolacu a declarat duminică la Crevedia că în următoarea perioadă vor fi dispuse controale la toate staţiile de carburanţi şi GPL din ţară, iar în cazul în care vor fi constatate neconformităţi de natură a pune în pericol vieţi omeneşti, unităţile respective vor fi închise.

Articole recente

ANUNȚ PRIVIND SELECȚIA CANDIDAȚILOR PENTRU CINCI POSTURI DE MEMBRU ÎN CONSILIUL DE ADMINISTRAȚIE SOCIETĂȚII TURSIB SA

ADI Transport Metropolitan Sibiu anunță selecția pentru ocuparea a cinci posturi de membru în Consiliul…

47 de minute ago

WSJ: SUA investighează un e-mail cu malware aparent destinat să ofere Chinei informaţii legate de negocierile comerciale ale administraţiei Trump cu Beijingul

Autorităţile americane investighează un e-mail fals, pretins a fi trimis de un legislator republican, care…

2 ore ago

Aurul digital ar putea zgudui în curând piaţa metalelor preţioase din Londra

Londra, cu o piaţă a aurului evaluată la 930 de miliarde de dolari, s-ar putea…

2 ore ago

Premierul Viktor Orban susţine că va fi haos dacă partidul pro-UE câştigă alegerile

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat duminică că alegerile din 2026 le-ar oferi cetăţenilor ţării…

3 ore ago

Iran: Ayatollahul Ali Khamenei face apel la creşterea producţiei petroliere

Ghidul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a lansat un apel duminică la creşterea producţiei petroliere…

3 ore ago

Trump declară că este pregătit pentru noi sancţiuni împotriva Rusiei

Preşedintele american Donald Trump a lăsat să se înţeleagă duminica aceasta că ar avea în…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More