Update articol:

Premierul ceh a exprimat, la Paris, dorinţa ţărilor din Europa Centrală ca Ucraina să învingă Rusia

Petr Fiala si macron Sursa foto: Facebook

Premierul ceh Petr Fiala a exprimat marţi, în timpul unei vizite oficiale la Paris, dorinţa ţărilor din Europa Centrală ca Ucraina să învingă Rusia, informează AFP, potrivit Agerpres.

“Vom vorbi despre evoluţia războiului din Ucraina, despre sancţiuni împotriva Rusiei şi poziţii pe care ar trebui să le adoptăm faţă de Rusia”, a declarat şeful guvernului ceh pentru presă, înaintea unei discuţii cu preşedintele francez Emmanuel Macron.

“Voi încerca să-i prezint preşedintelui (francez) poziţia noastră central-europeană şi viziunea noastră: cum să continuăm pentru a ajunge într-adevăr la ceea ce noi dorim, adică victoria Ucrainei, ca să nu poată fi victorioşi cei care folosesc calea forţei pentru a-şi atinge obiectivele”, a adăugat Fiala.

Alături de premierul ceh, preşedintele francez a evidenţiat “sancţiunile rapide şi masive” adoptate de Uniunea Europeană (UE) la adresa Rusiei, precum şi “solidaritatea masivă” faţă de Ucraina.

“Vom discuta despre situaţia din Ucraina, despre eforturile pentru a-l ajuta pe preşedintele (ucrainean) Zelenski să ajungă la un armistiţiu, precum şi despre viitorul Ucrainei în familia europeană”, a adăugat Macron la intrarea în Palatul Elysee.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a atenţionat marţi, în Financial Times, că ţara sa are nevoie de victorie împotriva Rusiei “pe câmpul de luptă” înainte de orice fel de negocieri de pace.

La peste trei luni de la declanşarea ofensivei militare de către Moscova, forţele ruse controlează în prezent “circa 20%” din teritoriul ucrainean, aproape 125.000 de kilometri pătraţi, potrivit Kievului.

BVB | Știri BVB

EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (13/10/2025)

Decizia CA de completare a ordinii de zi a AGEA din 29/30 octombrie 2025

ROCA INDUSTRY HOLDINGROCK1 S.A. (ROC1) (13/10/2025)

Notificare depasire prag detineri >5% si tranzactie cf Art. 19 MAR

SSIF BRK FINANCIAL GROUP SA (BRK) (13/10/2025)

Act aditional la contract facilitate linie de credit cu CEC Bank

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (13/10/2025)

Tranzactii membru comitetul de audit

BITTNET SYSTEMS - 2026E (BNET26E) (13/10/2025)

Tranzactii membru comitetul de audit