Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, că secretarii de stat nu vor mai putea aplica pentru a face parte din consiliile de administraţie ale companiilor şi a precizat că cel care va face acest lucru nu va mai putea să fie secretar de stat.
Marcel Ciolacu a fost întrebat, vineri, într-o conferinţă de presă, dacă vor fi scoşi din consiliile de administraţie acei membri care mai au şi o altă calitate.
El a fost întrebat dacă cei care au această dublă calitate vor fi scoşi din Consiliile de Administraţie.
”Domnul Burduja a preluat de la fostul ministru această problemă. Comisia a depistat anumite nereguli în selecţia pe 109. Şi sunt anumite recomandări şi este o sumă destul de consistentă care se va opri pe o perioadă de şase luni până când se va remedia acest lucru. Atunci, eu, ieri, împreună cu membrii Guvernului, colegii mei, am dat deja o ordonanţă astfel încât domnul Sebastian Burduja să nu-şi asume pe persoană fizică. Ne asumăm întregul Guvern al României cu adevărat o tâmpenie făcută de alt Guvern şi alt ministru”, a mai declarat Marcel Ciolacu.
Comisia Europeană ne-a atenţionat cu privire la numirile din companiile energetice și transporturi, o tranşă de plată din PNRR fiind în pericol din cauza aceasta.
Pentru a putea debloca fondurile din PNRR, Guvernul a dat ieri o ordonanță pentru a-i demite mai ușor pe șefii din companiile din transporturi și energie, conform surselor noastre. Astfel, autoritatea publică tutelară poate înceta înainte de termen, din cauze neimputabile, contractele de mandat ale membrilor consiliului de administrație/respectiv consiliului de supraveghere, în vederea îndeplinirii jaloanelor sau țintelor stabilite în Planul Național de Redresare și Reziliență. În acest caz, remunerațiile compensatorii/daunele interese stabilite contractual pentru revocarea fără justă cauză sau intempestivă prevăzute în aceste contracte de mandat se reduc de drept la valoarea de maxim 6 remunerații.
Asta nu înseamnă, însă, că șefii din aceste companii nu vor putea să dea statul judecată dacă vor fi dați afară, având în vedere că vorbim de contracte ferme. În ultimii ani, Transelectrica a pierdut procese cu foștii membri ai conducerii și a trebuit să plătească milioane de lei.