Update articol:

Preşedintele chinez Xi Jinping salută “un nou coridor uscat-mare” între Asia şi America Latină

Sursa foto: x.com/SpokespersonCHN

Preşedintele chinez Xi Jinping a salutat joi apariţia unui “nou coridor uscat-mare” între Asia şi America Latină, cu ocazia inaugurării lângă capitala Lima, în Peru, a megaportului Chancay, finanţat de China, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Liderul chinez a inaugurat virtual terminalul alături de preşedinta peruană Dina Boluarte, de la palatul prezidenţial, în marja summitului Cooperării Economice Asia Pacific (APEC).

“De la Chancay la Shanghai, nu asistăm doar la iniţiativa ‘Belt and Road’ care prinde rădăcini şi înfloreşte în Peru, ci şi la formarea unui nou coridor uscat-mare între Asia şi America Latină”, a declarat preşedintele chinez Xi Jinping.

Belt and Road este numele oficial al programului Chinei de dezvoltare a infrastructurilor în întreaga lume, cunoscut şi sub numele de Noile Drumuri ale Mătăsii.

Portul Chancay, odată finalizat, “va aduce beneficii enorme statului Peru şi va crea un număr mare de locuri de muncă”, a subliniat Xi Jinping.

Făcând paralele între Asia şi America Latină, el i-a menţionat pe navigatorii Chinei antice, dar şi pe incaşii care, “înfruntând obstacolele” au construit o reţea de trasee pietonale în Anzi cunoscută sub numele de “Căile incaşilor”.

“Astăzi, portul Chancay devine un nou punct de plecare pentru Căile incaşilor în noua eră”, a afirmat preşedintele chinez.

Portul Chancay este situat la 80 de kilometri nord de capitala Lima. Aparţine în proporţie de 60% companiei de stat chineze Cosco Shiping şi în proporţie de 40% companiei miniere peruane Volcan Compania Minera, al patrulea producător de argint şi zinc la nivel mondial.

Infrastructura va permite ţării latino-americane să primească nave de mari dimensiuni şi cu o capacitate de încărcare crescută de până la 24.000 de containere. Megaportul îşi propune să transporte între 30% şi 40% din mărfurile naţionale destinate Chinei şi ţărilor din Asia de Sud-Est în primii ani de funcţionare.

BVB | Știri BVB

ROMPETROL RAFINARE S.A. (RRC) (31/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) - Sem I 2025

BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (31/07/2025)

Notificare prag detineri/vot >5%

SIMTEL TEAM (SMTL) (31/07/2025)

Raport auditor S1 2025 - art. 108 Legea 24/2017 (R)

SOCEP S.A. (SOCP) (31/07/2025)

Hotarari AGA O 31.07.2025

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (31/07/2025)

Raport auditor S1 2025 - art. 108 Legea 24/2017 (R)