Update articol:

Preşedintele Donald Trump a promis că nu va construi zgârie nori în Groenlanda

Sursa foto: Twitter

Preşedintele american Donald Trump a revenit luni, cu umor, asupra dorinţei exprimate anterior de a cumpăra Groenlanda de la Danemarca, promiţând că nu va construi zgârie nori pe insula arctică, transmite AFP.

“Promit să nu fac asta în Groenlanda!”, a scris fostul magnat din industria imobiliară într-o postare pe Twitter însoţită de un montaj foto în care hotelul său imens cu geamuri aurii din Las Vegas apare în mijlocul unui peisaj bucolic al teritoriului danez pe care trăiesc 56.000 de locuitori.

Donald Trump şi-a confirmat duminică interesul pentru Groenlanda. “Ideea a apărut şi am spus că, din punct de vedere strategic, ar fi cu siguranţă interesant”, a declarat miliardarul, care a sugerat că aceasta ar putea fi o “tranzacţie imobiliară importantă”, potrivit Agerpres.

Insula, care a obţinut în 1979 statutul de teritoriu autonom din partea Danemarcei, este bogată în resurse naturale.

Guvernul din Groenlanda a replicat afirmând că teritoriul este deschis dacă este vorba de afaceri, dar nu de vânzări. 

Trump nu abandonează subiectul unei ipotetice cumpărări a Groenlandei; premierul danez: ”Groenlanda nu este de vânzare”

BVB | Știri BVB

AETA SA (ELGS) (30/07/2025)

Lansare Productie Serie Wave Bin Prima Europubela cu Evacuare Complet Ranforsata

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (30/07/2025)

Publicarea Regulilor Fondului actualizate

S.N.T.G.N. TRANSGAZ S.A. (TGN) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR S.A. (IMP) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025