Update articol:
REACŢII ALE AVOCAŢILOR LA CONDAMNAREA LUI ROBERT ROŞU

Uniunea Naţională a Barourilor din România consideră inacceptabilă represiunea de natură penală asupra avocatului Robert Roşu pentru consultațiile și susținerile făcute în calitate de reprezentant, în dosarul Ferma Băneasa

sursa Pixabay
  • Uniunea Naţională a Barourilor din România (UNBR) consideră inacceptabilă represiunea de natură penală asupra avocatului pentru consultațiile și susținerile făcute în calitate de reprezentant. Discrepanța radicală între cele două hotărâri judecătorești privindu-l pe avocatul Robert-Mihăiță Roșu arată slăbiciunile sistemului, cu consecințe grave asupra credibilității justiției, conform UNBR
  • Comisia Permanentă sprijină orice demers pe care Baroul București îl va întreprinde în sensul de a protesta activ, prin orice mijloace, inclusiv prin neparticipare la ședințele de judecată ale completului care a dispus condamnarea avocatului pentru demersurile de consultanță și reprezentare întreprinse în exercițiul profesiei
  • Pe internet a fost creată şi o petiţie online: Semnez pentru a se face dreptate în cazul avocatului Robert Roșu.

Pornind de la cazul avocatului Robert-Mihăiță Roșu, condamnat în dosarul Băneasa, la data de 17 decembrie 2020, UNBR readuce în discuția corpului profesional, a autorităților și a publicului problemele privind acuzarea și condamnarea avocaților pentru demersurile făcute în reprezentarea și consilierea clientului.

Robert Roşu a fost condamnat la 5 de ani de închisoare în dosarul Ferma Băneasa.  

UNBR își menține poziția din 2015 în contextul punerii sub învinuire a avocatului Robert-Mihăiță Roșu în legătură cu activitatea sa profesională. UNBR monitorizează cu atenție  informațiile publice cu privire la toate cazurile de încălcare de către autorități a principiilor fundamentale ale profesiei de avocat.

UNBR precizează: “În lipsa unei motivări a hotărârii de condamnare a domnului avocat Robert-Mihăiță Roșu, UNBR nu poate face încă aprecieri pe fondul acestei spețe. Totuși, este inacceptabilă o discrepanță atât de mare între hotărârea de achitare a avocatului Robert-Mihăiță Roșu la Curtea de Apel Brașov și condamnarea acestuia la 5 ani închisoare cu executare la ÎCCJ. Aceasta indică o slăbiciune a sistemului, cu consecințe asupra credibilității justiției, atât în rândul avocaților, cât și a publicului larg.

În condițiile în care una dintre instanțe a constatat că toate faptele avocatului se înscriu în exercițiul normal al profesiei de avocat (redactarea de contracte, notificări, memorii) și că nu există probe că a comis vreo faptă de pretindere ori de primire a unor bunuri în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă funcționarii publici competenți să dispună restituirea bunurilor revendicate de unul dintre inculpații pe care îi reprezenta, este inacceptabil și depășește puterea de înțelegere cum, în aceeași speță, hotărârea finală este radical diferită.

De aceea, UNBR va sesiza Inspecția Judiciară și Consiliul Superior al Magistraturii pentru a efectua o verificare temeinică privind felul în care au fost administrate probele în cauza respectivă.

În funcție de motivarea completă a hotărârii de condamnare, nu vom ezita să recurgem și la alte acțiuni de protest pentru apărarea principiilor profesiei și a garanțiilor dreptului de apărare.

Având în vedere că acest caz este de natură să creeze temeri grave în rândul avocaților privind riscurile răspunderii juridice a avocatului pentru activitatea de consultanță și reprezentare, aceste aspecte trebuie clarificate”.

UNBR reafirmă decizia de a lupta pentru apărarea principiului potrivit căruia avocatul nu poate face obiectul unei represiuni de natură penală pentru susținerile și consultațiile bazate pe interpretarea legii și a situației de fapt, indiferent de caracterul corect sau incorect al tezelor dezvoltate. În absența unei atare garanții, dreptul la apărare este intimidat și lipsit de orice substanță prin supunerea avocatului amenințării cu tragerea la răspundere penală prin asocierea lui cu faptele imputate celui pe care îl reprezintă.

Pe internet a fost creată şi o petiţie online: Semnez pentru a se face dreptate în cazul avocatului Robert Roșu.

* Dan Cristea, avocat: ” Pentru mine personal avocatura s-a cam terminat din momentul în care un coleg avocat a fost condamnat la 5 ani cu executare, acuzația fiind că prin săvârșirea de activități de avocat”

Avocatul Dan Cristea a scris:

Pentru mine personal avocatura s-a cam terminat din momentul în care ieri seară un coleg avocat a fost condamnat la 5 ani cu executare, acuzația fiind că prin săvârșirea de activități de avocat (pledoarie, redactare notificari, corespondente etc.) a fost complice la activitatea zisă infracționala a unui client.

Deci, omul nu a fost pedepsit ca a luat sau a dat bani, ca a facut cine stie ce trafic, ca a plimbat genti sau mai eu stiu ce grozavie – nu, acuzatia a fost ca pledand pentru un client despre care vezi Doamne ar fi stiut/trebuia sa stie ca NU are dreptate, l-a ajutat prin simplul fapt de a ii fi avocat.
Asadar, domnii procurori au stabilit retroactiv, dupa 15 ani, adevarul UNIC al unei spete – si pur si simplu avocatul care a pledat contrariul a luat 5 ani de inchisoare.
N-a contat că biata decizia de achitare de la fond spunea “domnule, astea sunt pur și simplu activități de avocat” – nu, sustinand cauza unui client avocatul i-a devenit, iata!, complice.
N-a contat nici faptul ca ce a sustinut avocatul in pledoariile, notificarile sale a fost confirmat si bazat pe hotarari judecatoresti definitive – nu, avocatul trebuia stie ca sunt gresite! Ca sa fie totul si mai dureros de absurd kafkian, au fost audiati chiar judecatorii respectivelor hotarari, care si-au declarat la urmarirea penala propriile hotarari ca fiind “gresite”! Intelegeti? Judecatorul vine dupa un deceniu si spune – “da, am dat hotararea asta, dar acum spun ca era gresita”. Iar procurorul spune: “Vezi, avocate? Pai trebuia sa stii ca te intemeiezi pe o hotarare definitiva GRESITA”.
Stiti care a fost folosul material injust clamat? Faptul ca avocatul a castigat reputatie, nu bani, prin preluarea dosarului.
Nu am absolut nicio speranta ca are vreun impact ce scriu. Dar pentru avocatii/oamenii normali la cap care citesc asta sper sa fie clar ca hotararea de ieri poate fi oricand replicata la ORICE dosar.
Sunt multe litigii cu pretentii mari in care Statul/ o institutie a statului a pierdut – nimic nu va opri un procuror dornic de glorie ca peste 10 ani sa vina, sa spune ca Statul avea dreptate, ca hotararea definitiva contrara e oricum gresita, si ca avocatul pledant e complice al clientului care a produs un “prejudiciu”. Ieri un om a luat 5 ani de puscarie pentru asta.
Acesta a fost visul permanent al noii oranduiri – ca avocatul sa devina un “prim procuror” al dosarului, sa nu asigure apararea, sa nu mai existe o aparare. De altfel, impresia mea este ca asta e si viziunea in penal asupra avocatului – un smecher, dom’ne, care incearca sa il ajute pe X-ulescu sa scape. Ce ar fi trebuit colegul meu sa faca la 29 de ani – sa ii spuna clientului “fugi dom’ne de aici, nu pledez eu contra Statului Roman?” Cum sa iti mai faci meseria? Pentru cine ai voie sa pledezi?
Personal, mi-a fost de ajuns – profesia e inerta, UNBRul, barourile ar fi trebuit sa fie termen de termen la acest proces, care a pus in discutie existenta acestei profesii.
Pentru avocatii care nu cred cele de mai sus, care zic – “da-l incolo, sigur a facut ceva” – va las un mai jos mic citat din motivele de critica ale Parchetului fata decizia de achitare. Va rog sa inlocuiti numele anonimizat cu numele vostru – ati sustinut vreodata “convingator cauza unul client”? 5 ani cu executare la proxima ocazie!
Stiu, n-o sa se vi se intample chiar voua, n-are rost sa va pese. I s-a intamplat lui Robert, un fraier care a muncit zilnic ani de zile de dimineata pana seara ca sa stea in puscarie pentru ca si-a facut profesia.
“Astfel, reţinem că activităţile de complicitate pot îmbrăca orice formă, inclusiv simpla prezenţă a unei persoane alături de autorul infracţiunii, astfel încât să i se dea acestuia siguranţa sau încrederea că acţiunile sale sunt sortite succesului.
În plus, în cazul de faţă, inculpatul X, prezentându-se alături de inculpatul Y la şedinţa Consiliului de Adminsitraţie […], prezentând un volum important de informaţii referitoare la termeni juridici, dificili de înţeles de către persoane fară pregătire juridică, prezentând noţiuni ca “daune cominatorii”, a influenţat decizia luată de membri prezenţi în mod covârşitor.
De altfel, din declaraţiile membrilor rezultă în mod indubitabil că prezenţa unui avocat (respectiv inculpatul), care susţinea în mod convingător situaţia imobilului, care le-a înmânat documente în sprjinul celor afirmate, care prezenta siguranţă în expunerile făcute, au contat în luarea deciziei de a fi de acord cu solicitarea de retrocedare.”

 

Cosmin Flavius Costaş, protest pentru condamnarea lui Robert Roşu

Avocatul Cosmin Flavius Costaş a reacţionat: “Într-o țară normală la cap, după condamnarea unui avocat pentru îndeplinirea unor acte specifice profesiei de avocat, lucrurile ar arăta cam așa:
– La inițiativa și din dispoziția expresă a decanului/decanilor baroului/barourilor, niciun avocat nu s-ar mai prezenta la nicio cauză din oficiu până la lămurirea situației și punerea în libertate, cu scuze publice și repararea tuturor prejudiciilor, a respectivului avocat.
– La inițiativa și din dispoziția expresă a decanului/decanilor baroului/barourilor, niciun judecător și niciun procuror nu ar mai fi primit, niciodată, în corpul profesional al avocaților. N-ar suferi de foame, pensiile speciale tocmai au fost reconfirmate.
– Numele și identitatea “justiției” (reprezentanții Ministerului Public și magistrații Înaltei Curți) ar deveni publice și întreaga lor carieră ar fi cercetată amănunțit.
– Niciun avocat nu ar mai pleda, niciodată, într-o sală în care acești judecători și acești procurori își desfășoară activitatea.
– În cazul în care împotriva respectivilor judecători și procurori s-ar declanșa vreo procedură administrativă, disciplinară, penală sau, în sens larg, judiciară, niciun avocat nu ar asigura, niciodată, reprezentarea acestora. Indiferent de bani.
– Liderul suprem al avocaților ar face turul posturilor de televiziune și ar fi pe prima pagină a ziarelor până când scalpurile vinovaților nu vor fi expuse la panoul de onoare al baroului.
Și putem continua.
În Absurdistan, unii colegi avocați au ieșit în stradă ca să-l vadă pe Dănileț cum mângăie porumbei albi și primește garoafe în fața Curții de Apel Cluj, ca să se solidarizeze cu protestul #șieu, ca să se plângă că nu e bine dacă se reduc pensiile magistraților, ca să o susțină pe doamna doctor 96% Codruța și pentru alte asemenea potlogării.
Dacă ceva din ceea ce se întâmplă cu profesia de avocat și în general în acest Absurdistan judiciar te deranjează, acum e momentul să fii #alaturiderobert. Sau poți să taci în continuare, sperând aiurea că atunci când va fi vorba de tine o să țină cineva cont de faptul că ai tăcut”.

 

Decizie definitivă în dosarul Ferma Băneasa: Truică – 7 ani de închisoare, Silberstein și Steinmetz – câte 5 ani, Prințul Paul – 3 ani și 4 luni, Dan Andronic – 3 ani cu suspendare

 

BVBStiri BVB

SIF MOLDOVA S.A. (SIF2) (22/01/2021)

Notificare prag detineri/vot >5%

DEUTSCHE BANK TURBO LONG 0.10/7/7.5 (EBDBKTL29) (22/01/2021)

Notificare Erste Group Bank AG - Certificatul EBDBKTL29 este sold-out

UAMT S.A. (UAM) (22/01/2021)

Hotarari AGA E 22.01.2021