Fără categorie

Preşedintele FED Jerome Powell: “Economiile Chinei şi Europei au încetinit substanțial” (video)

Slăbirea economiilor de peste hotare acționează ca un factor descurajator pentru creșterea SUA, spune președintele Rezervei Federale, Jerome Powell * Fed a lăsat nemodificată dobânda de referinţă şi nu intenţionează să adopte noi majorări în acest an

 

Declinul economiilor chineze și europene este un factor descurajator al creșterii în SUA, a declarat, astăzi, președintele Rezervei Federale, Jerome Powell.

Banca centrală a SUA (Federal Reserve-Fed) a decis, astăzi, să lase neschimbate nivelurile de dobândă şi totodată oficialii Fed au anunţat că nu intenţionează să adopte noi majorări de dobândă în acest an având în vedere încetinirea ritmului de creştere şi inflaţia redusă din SUA. La finalul unei reuniuni de politică monetară de două zile, dobânda de referinţă a Fed a fost păstrată în intervalul cuprins între 2,25% şi 2,50%.

Powell a spus: “Acum suntem în situația în care economia europeană a încetinit substanțial, la fel și economia chineză, dar mai mult economia europeană”. Slăbirea economiilor de peste hotare acționează ca un factor descurajator pentru creșterea SUA, consideră președintele Rezervei Federale. 

FED a redus perspectivele PIB-ului la 2,1% în 2019, de la o prognoză de 2,3% în decembrie. De asemenea, inflaţia în acest an ar urma să fie de 1,8%, comparativ cu un avans al preţurilor de 1,9% prognozat anterior.

FED a caracterizat piața forței de muncă ca fiind “puternică”, dar că ritmul de creştere a activităţii economice a încetinit comparativ cu nivelul solid înregistrat în trimestrul patru. Indicatorii recenţi arată o creştere mai lentă a cheltuielilor gospodăriilor şi a investiţiilor de capital fix ale companiilor în primul trimestru”, potrivit comunicatului FED.

Powell a spus că membrii Fed continuă să vadă imaginea de bază din SUA ca fiind bună. “Perspectiva noastră este una pozitivă … Membrii FOMC continuă să vadă în acest an o creştere de aproximativ 2%, puţin sub ceea ce am văzut la sfârşitul anului trecut”.

Anunţul venit de la Fed semnalează o modificare semnificativă de perspectivă pentru Banca centrală a SUA, care în luna decembrie a anului trecut era mai optimistă cu privire la creşterea economică şi inflaţie şi miza pe două majorări, cu un sfert de punct, a dobânzii de politică monetară în 2019. În prezent, însă, Fed se aşteaptă să majoreze costul creditului doar o singură dată până în 2021, în condiţiile în care în perioada 2017-2018 a majorat dobânzile de şapte ori. 

Articole recente

România, pe podiumul european al creșterii datoriei publice

de Dan Pălăngean România s-a situat pe podiumul european al creșterii datoriei publice între T1…

12 minute ago

Canada ”intenţionează” să recunoască Palestina la ONU, în septembrie, anunţă premierul Mark Carney

Canada ”are intenţia” să recunoască Palestina ca stat la Adunarea Generală a ONU, în septembrie,…

o oră ago

Şedinţă de guvern – stabilirea mecanismului naţional privind decizia reintroducerii controalelor la frontierele interne, pe agendă

Guvernul va aproba în şedinţa de joi un proiect de hotărâre pentru stabilirea mecanismului naţional…

2 ore ago

Ucraina: Kievul promite că va “corecta” legea anticorupţie extrem de criticată

Ucraina va "corecta" o lege care revocă independenţa organismelor anticorupţie, lege care a stârnit un…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More