Categories: Fără categorie

Preşedintele Iohannis subliniază nevoia găsirii urgente a unor soluţii la nivel european cu privire la preţurile la energie

Preşedintele Klaus Iohannis a participat, marţi şi miercuri, la reuniunea informală a Consiliului European şi la Summitul Uniunea Europeană (UE) – Balcanii de Vest, care au avut loc la Brdo în Slovenia.

Principalul subiect de discuţie în cadrul reuniunii Consiliului European a fost cel referitor la rolul global al Uniunii Europene. În acest context, au fost discutate situaţia din Afganistan, acordul de securitate dintre SUA, Marea Britanie şi Australia (AUKUS), precum şi relaţiile dintre Uniunea Europeană şi China.

Liderii europeni au subliniat sprijinul puternic al Uniunii Europene pentru sistemul multilateral şi pentru ordinea internaţională bazată pe reguli. În acest context, a fost reiterat angajamentul de a coopera strâns cu statele care împărtăşesc acelaşi sistem de valori, în special SUA, şi în cadrul NATO, care reprezintă pilonul de bază al asigurării securităţii europene. Şefii de stat şi de guvern au arătat că, pe fondul recentelor crize, UE trebuie să îşi consolideze rezilienţa, mai ales în domenii precum energia, sectorul digital, securitatea cibernetică, politica industrială şi comerţul, precum şi în ceea ce priveşte semiconductorii.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului s-a referit la necesitatea consolidării rolului global al Uniunii Europene, acesta rămânând un obiectiv strategic esenţial pentru următorii ani. În acest context, preşedintele Iohannis a menţionat importanţa asigurării stabilităţii, securităţii şi a rezilienţei Uniunii Europene, precum şi rolul esenţial al relaţiei transatlantice, ca parte a aceleiaşi comunităţi de valori.

Totodată, el a reamintit necesitatea valorificării parteneriatelor strategice ale Uniunii pentru a răspunde cât mai bine nevoilor globale ale UE.

Un alt subiect abordat de liderii europeni a fost cel al preţurilor la energie.

“Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat nevoia găsirii urgente a unor soluţii la nivel european”, arată Administraţia Prezidenţială, potrivit Agerpres.

Ca urmare a solicitării preşedintelui Iohannis şi a altor lideri, precizează Administraţia Prezidenţială, acest subiect va fi discutat în detaliu la reuniunea Consiliului European din 21-22 octombrie, pe baza propunerilor făcute de Comisia Europeană.

Articole recente

Ministerul britanic de Externe îl convoacă pe ambasadorul rus în legătură cu incidentele cu drone din Polonia și România

„Marea Britanie este solidară cu Polonia, România, Ucraina și aliații noștri din NATO în condamnarea…

5 ore ago

Donald Tusk: Serviciul de Protecție al Poloniei a neutralizat o dronă care zbura deasupra clădirilor guvernamentale (Parkowa) și Belweder

Serviciul de Protecție al Poloniei a neutralizat o dronă care zbura deasupra clădirilor guvernamentale (Parkowa)…

5 ore ago

Primarul municipiului Hunedoara solicită desecretizarea contractului de privatizare a combinatului siderurgic, din anul 2003

Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, a solicitat președintelui României, Nicușor Dan, premierului Ilie Bolojan, mai…

5 ore ago

Omul de afaceri Jurgen Faff, administratorul companiei aeriene care ar fi transportat în Congo mercenarii lui Horaţiu Potra, reţinut

Omul de afaceri Jurgen Faff, administratorul companiei aeriene FLYLILI, care ar fi transportat în Congo…

7 ore ago

This website uses cookies.

Read More