International

Preşedintele Trump dă asigurări că nu i-a sugerat lui Mike Pence să aleagă hotelul său din Irlanda

Preşedintele Donald Trump s-a exprimat categoric, negând că i-ar fi sugerat lui Mike Pence să aleagă unul din hotelurile sale în deplasarea oficială întreprinsă de vicepreşedintele SUA în Irlanda, în pofida versiunilor contradictorii ale întâmplării care a stârnit controverse, transmite AFP, potrivit Agerpres.

În cadrul vizitei în Irlanda vicepreşedintele american s-a cazat la Trump International Golf Links & Hotel din Doonbeg pe coasta de vest a Irlandei, ceea ce a suscitat o nouă polemică privind utilizarea fondurilor publice.

Întrebat în legătură cu această alegere care a trezit critici, Marc Short, şeful de cabinet al lui Pence, a explicat că decizia a fost luată la “sugestia” lui Trump. Vicepreşedintele a încercat apoi să remedieze situaţia.

“Nu am fost deloc implicat, dincolo de faptul că este un loc fantastic”, a declarat miercuri Trump, chestionat pentru prima oară asupra polemicii.

“Ca Mike să meargă acolo nu a fost ideea mea (…) Nu am vorbit niciodată despre asta”, a declarat el.

I-a sugerat cumva vicepreşedintelui să aleagă clubul său de golf ? “Nu sugerez absolut nimic”, a replicat Trump. “Am multe hoteluri în foarte multe locuri şi oamenii le folosesc pentru că sunt cele mai bune”.

Utilizarea de către miniştri sau de către membrii administraţiei federale a diferitelor hoteluri pe care Donald Trump le deţine în mai multe ţări face obiectul unor critici frecvente.

Preşedintele american a anunţat la sfârşitul lunii august că intenţionează să organizeze următorul summit G7, care va avea loc în SUA, într-unul din cluburile sale de golf, la Doral, în apropiere de Miami în statul Florida.

“Este un loc formidabil”, a a declarat el dând asigurări, în acelaşi timp, că nu va obţine niciun beneficiu personal de pe urma organizării summitului într-unul din cluburile sale .

Aceste declaraţii au provocat proteste şi au condus la deschiderea unei anchete parlamentare.

Articole recente

ANUNȚ PRIVIND SELECȚIA CANDIDAȚILOR PENTRU CINCI POSTURI DE MEMBRU ÎN CONSILIUL DE ADMINISTRAȚIE SOCIETĂȚII TURSIB SA

ADI Transport Metropolitan Sibiu anunță selecția pentru ocuparea a cinci posturi de membru în Consiliul…

3 minute ago

WSJ: SUA investighează un e-mail cu malware aparent destinat să ofere Chinei informaţii legate de negocierile comerciale ale administraţiei Trump cu Beijingul

Autorităţile americane investighează un e-mail fals, pretins a fi trimis de un legislator republican, care…

2 ore ago

Aurul digital ar putea zgudui în curând piaţa metalelor preţioase din Londra

Londra, cu o piaţă a aurului evaluată la 930 de miliarde de dolari, s-ar putea…

2 ore ago

Premierul Viktor Orban susţine că va fi haos dacă partidul pro-UE câştigă alegerile

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat duminică că alegerile din 2026 le-ar oferi cetăţenilor ţării…

2 ore ago

Iran: Ayatollahul Ali Khamenei face apel la creşterea producţiei petroliere

Ghidul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a lansat un apel duminică la creşterea producţiei petroliere…

2 ore ago

Trump declară că este pregătit pentru noi sancţiuni împotriva Rusiei

Preşedintele american Donald Trump a lăsat să se înţeleagă duminica aceasta că ar avea în…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More