Update articol:

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski speră să stabilească cu omologul elveţian data unui summit pentru pace

Volodimir Zelenski/ Sursa foto: Twitter

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a spus în declaraţiile difuzate sâmbătă că speră ca împreună cu preşedintele elveţian Viola Amherd să stabilească o dată în următoarele zile pentru un summit mondial pentru pace în Elveţia, cu participarea a 80 până la 100 de ţări, informează Reuters, potrivit Agerpres.

Rusia a spus că o astfel de întâlnire ar fi inutilă fără participarea sa. Atunci când Kievul a propus organizarea unui summit mondial pentru pace, a precizat că Rusia nu va fi invitată.

Preşedintele Zelenski a declarat într-un interviu pentru televiziune că el şi preşedintele elveţian ar trebui să cadă de acord asupra unei date şi apoi să transmită invitaţii liderilor mondiali.

“Ne aşteptăm să avem între 80 şi 100 de ţări”. “Acesta este numărul de ţări, cred, care va putea cel puţin să încerce să forţeze Rusia către o pace echitabilă”.

În interviul înregistrat în timpul unei deplasări vineri, în regiunea Cernihiv, unde a vizitat lucrările de fortificaţii, preşedintele Zelenski a spus că nu a fost încă alcătuită o listă specifică de ţări.”Vom conveni cum se va întâmpla în zilele următoare”, a spus el.”Zile, sper, nici măcar săptămâni”.

Întrebat despre rolul Turciei, şeful statului ucrainean a spus că îi este recunoscător preşedintelui Tayyip Erdogan pentru sprijinul şi dorinţa de a media, menţionând însă că Turcia are şi alte interese şi relaţii puternice cu Rusia.

“Turcia ca mediator nu este suficient pentru noi”, a spus el.”Fără îndoială, ei vor fi printre acei lideri şi acele ţări care pot îndeplini o misiune de mediere, dar nu şi medierea”, a adăugat el.

Preşedintele Zelenski a spus că formatul summit-ului va fi foarte complex, ţinând cont de numeroasele interese implicate într-un summit ce implică atât de multe ţări, inclusiv relaţii istorice şi contemporane cu Rusia, Europa şi alte părţi.”Cu toate acestea, să-i reunim pe toţi, să găsim formatul, modul de a merge înainte şi să cădem de acord”, a spus el.

BVB | Știri BVB

INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (31/07/2025)

Aprobare de catre ASF a documentului de oferta publica de cumparare actiuni

Turbo Certificates on Copper Future (RBCOPTL2) (31/07/2025)

Reluare tranzactionare - ora 12:15 - Notificare Raiffeisen Bank International modificare limita variatie

Turbo Long Certificates on Copper Future (RBCOPTL3) (31/07/2025)

Reluare tranzactionare - ora 12:15 - Notificare Raiffeisen Bank International modificare limita variatie

Turbo Long Certificates on Copper Future (RBCOPTL4) (31/07/2025)

Reluare tranzactionare - ora 12:15 - Notificare Raiffeisen Bank International modificare limita variatie

Turbo Certificates on Copper Future (RBCOPTL1) (31/07/2025)

Reluare tranzactionare - ora 12:15 - Notificare Raiffeisen Bank International modificare limita variatie