International

Preşedintele Xi Jinping urmează să fixeze reunificarea cu Taiwanul ca obiectiv pe termen lung al Partidului Comunist Chinez

Preşedintele Chinei, Xi Jinping, urmează să definească reunificarea cu Taiwanul ca obiectiv pe termen lung al Partidului Comunist Chinez (PCC) cu ocazia Congresului care va începe în 16 octombrie, afirmă surse de la Beijing ale agenţiei Kyodo, conform  Agerpres.

Potrivit unor informaţii provenite din rândurile partidului şi ale guvernului, există un plan conform căruia Xi va declara că reunificarea este indispensabilă pentru “marea reîntinerire a naţiunii chineze”, care ar trebui să aibă loc în prima jumătate a acestui secol.

Din partea Congresului, care are loc o dată la cinci ani, se aşteaptă să îi acorde lui Xi al treilea mandat consecutiv la conducerea Chinei. Limita de două mandate a fost eliminată din Constituţia chineză în 2018, deschizându-i calea preşedintelui pentru păstrarea pe viaţă a funcţiei.

Agenţia Kyodo apreciază că liderul de la Beijing va folosi reunificarea ca justificare a unei perioade mai îndelungate în fruntea statului şi a PCC.

La Congresul anterior, în 2017, preşedintele afirmase că anexarea Taiwanului, independent de facto din 1949, este una din sarcinile istorice ale Partidului Comunist, însă nu prezentase un program detaliat în acest sens.

Beijingul consideră Taiwanul o provincie rebelă a Chinei şi nu exclude recurgerea la forţă pentru reunificare.

Relaţiile Chinei cu guvernul de la Taipei s-au înrăutăţit din 2016, când Tsai Ing-wen, reprezentantă a Partidului Democratic Progresist, a fost aleasă preşedintă a Taiwanului.

Raportul de activitate la Congresul din octombrie urmează să prezinte realizările lui Xi Jinping din ultimii zece ani drept “mari transformări”, arată sursele agenţiei citate. În vederea întocmirii documentului, Xi a primit încă din vară puncte de vedere ale oficialilor PCC de la nivel regional, ale instituţiilor guvernamentale şi ale forţelor armate. Versiunea finală va fi adoptată la cea de-a şaptea plenară a celui de-al 19-lea Comitet Central al Partidului, convocată în 9 octombrie la Beijing.

Articole recente

Descinderi la o uzină din SUA: Peste 300 dintre cei 475 de arestaţi sunt sud-coreeni, anunţă Seulul

Peste 300 dintre cele 475 de persoane arestate joi în SUA într-o uzină de baterii…

56 de minute ago

ANPC: România se află la coada clasamentului în privinţa numărului de entităţi SAL, cu doar două structuri

România se situează la coada clasamentului în ceea ce priveşte numărul entităţilor de soluţionare alternativă…

o oră ago

Ambasadorul României în SUA: Subiectul privind anularea alegerilor, închis

Andrei Muraru, ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, admite că momentul anulării alegerilor prezidenţiale…

2 ore ago

Raoul Bova: Războaiele distrug viitorul; tinerii ‘să privescă oamenii în ochii, nu în ecran’

Starul italian din 'Under the Tuscan Sun' sau 'Alien vs. Predator' (AVP), Raoul Bova se…

2 ore ago

Fitch a revizuit perspectiva asociată ratingului Poloniei la “negativă” din cauza deteriorării finanţelor publice

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a revizuit, vineri, perspectiva asociată ratingului Poloniei, la "negativă",…

7 ore ago

This website uses cookies.

Read More