Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzPreşedintele Volodimir Zelenski a făcut apel luni la evreii americani pentru sprijin, cu o relatare necruţătoare despre distrugerea produsă în Ucraina de invazia rusă, pe care a comparat-o cu armata germană nazistă care a mărşăluit prin Europa, informează Reuters, potrivit Agerpres.
“Acesta este doar un comportament pur nazist. Nici măcar nu pot califica acest lucru într-un mod diferit”, a declarat, într-o reuniune pe Zoom, preşedintele Ucrainei pentru Conferinţa preşedinţilor organizaţiilor evreilor americani, făcând în continuare presiuni pentru mai multe avioane de luptă şi o zonă de excludere aeriană, această ultimă solicitare fiind respinsă de NATO până acum.
Zelenski a citat o listă cu localităţile, mai mici şi mai mari, despre care afirmă că au fost distruse de forţele ruse, în timp ce ucrainenii, depăşiţi numeric, luptă cu tot ce au, chiar şi atunci când nu au arme.
“Se aruncă sub tancuri, asta ca să înţelegeţi ce se întâmplă aici”, a spus liderul ucrainean, care este evreu.
Ruşii nu lasă oamenii să părăsească oraşele şi orăşelele pe care le-au atacat, nu permit alimentarea cu hrană şi apă şi deconectează internetul, televiziunea şi electricitate, a mai spus el.
“Toate acestea s-au întâmplat în timpul naziştilor”, a spus Zelenski.”Supravieţuirea naţiunii ucrainene – chestiunea va fi asemănătoare cu antisemitismul… Toate aceste milioane de oameni urmează să fie exterminaţi”.
Zelenski a mai informat că 13 persoane au murit luni după ce o brutărie din Kiev a fost bombardată, iar duminică 50 de copii bolnavi de cancer au trebuit să fie mutaţi după ce o rachetă a lovit un spital de pediatrie din capitală.
Anvergura şi amploarea atacului rusesc asupra ţării au fost la fel de neaşteptate şi devastatoare precum au fost pentru americani atacurile din 11 septembrie 2001, a spus el.
“Bombardează viaţa din tot ce mişcă”, a mai spus preşedintele Zelenski în intervenţia sa.
Exim Banca Românească prelungește până la finalul lunii august oferta unică de economisire care permite…
Grupul Financiar Banca Transilvania a participat pentru prima dată în acest an la exercițiul european…
Statele Unite şi NATO lucrează la un nou mecanism de furnizare de echipamente militare americane…
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra unui val de înșelătorii online în care…
Adrian Țuțuianu (PSD) a fost numit vineri în funcția de secretar de stat în cadrul…
Un grup de acționari ai Fondului Proprietatea, care dețin împreună 5,27% din capitalul social, solicită…
This website uses cookies.
Read More