Marfuri

Preţul aluminiului a ajuns la 3.000 de dolari pe tonă pentru prima dată în ultimii 13 ani

Cotaţia tonei de aluminiu a ajuns luni la bursa de la Londra la cel mai ridicat nivel din ultimii 13 ani, pe fondul aşteptărilor că perturbările pe partea de aprovizionare sunt o problemă de durată, iar cererea continuă să crească, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres.

La bursa London Metal Exchange, preţul aluminiului a crescut cu 2,6% până la 3.000 de dolari pe tonă, cea mai ridicată cotaţie înregistrată pe parcursul unei şedinţe de tranzacţionare începând din 2008. În China, cotaţia aluminiului a crescut cu 5,4%, până la 23.790 yuani, cel mai ridicat nivel înregistrat după 2006.

În ultimele trei săptămâni, cotaţia aluminiului s-a majorat cu peste 15% ca urmare a înmulţirii riscurilor în întreaga industrie, de la extragerea bauxitei în Guineea şi rafinarea aluminei în Jamaica până la topirea aluminiului în China şi alte ţări.

Producătorii chinezi de aluminiu au primit luni o nouă lovitură după ce portalul de ştiri Steelhome a informat că provincia Yunnan va înăspri măsurile de limitare a producţiei, începând din această lună, în ideea de a putea îndeplini obiectivele referitoare la reducerea intensităţii energetice. Fabricile de aluminiu din Uniunea Europeană se confruntă şi ele cu creşterea costurilor, în condiţiile în care atât costul certificatelor de poluare cât şi preţul energiei electrice au atins valori record.

“În China, şi din ce în ce mai mult şi în UE, riscurile la adresa ofertei de aluminiu sunt în creştere”, susţin analiştii de la banca Goldman Sachs Group Inc. într-un raport publicat luni.

Livrările limitate vor afecta industria aluminiului pentru restul anului şi cea mai mare parte a anului 2022, susţin mai mulţi participanţi la Harbor Aluminum Summit, organizat la Chicago, unii prognozând că ar putea dura până la cinci ani pentru rezolvarea acestor probleme.

În ultimele 12 luni, cotaţia aluminiului, un metal a cărui producţie necesită o cantitate mare de energie, a crescut cu aproape două treimi.

Articole recente

Cine va participa mâine la întâlnirea crucială dintre Trump și Zelensky la Washington?

În ultima oră, au fost confirmate o serie de nume care vor participa mâine la…

o oră ago

Ursula von der Leyen va merge cu Zelenski la întâlnirea de la Casa Albă cu Donald Trump

Ursula von der Leyen va merge cu Zelenski la întâlnirea de la Casa Albă cu…

3 ore ago

Ilie Bolojan a anunțat că vor fi adoptate noi pachete de măsuri pentru reformă: Nu există altă soluție

Premierul Ilie Bolojan a anunțat duminică, într-un mesaj video postat pe pagina de Facebook a…

3 ore ago

Rusia a lansat 505 atacuri în regiunea Zaporojie la o zi după summitul Trump – Putin din Alaska

Trupele ruse au lansat în ultimele 24 de ore - la o zi după întâlnirea…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More