Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzComisia de reglementare în domeniul Energiei din Bulgaria (EWRC) a aprobat scăderea preţului gazelor naturale cu 15%, în urma propunerii furnizorului de gaze Bulgargaz, transmite Novinite, potrivit Agerpres.
De la 1 iunie, noul preţ al gazelor va fi de 65,82 leva (aproximativ 92 euro) per MWh. Tariful, care nu include accizele şi TVA, este pentru furnizorii finali şi persoanele care au licenţă pentru producţia şi transferul energiei termale, a anunţat Bulgargaz.
Reducerea preţului gazelor naturale este un factor favorabil pentru consumul gospodăriilor, pentru companii şi pentru firmele care asigură încălzirea, a precizat EWRC.
Instituţia a indicat că aprovizionarea cu gaze a pieţei interne se realizează din două surse. Mixul de preţ pentru iunie include întreaga cantitate de gaze naturale convenită conform contractului pe termen lung cu Azerbaidjanul, prin interconectorul “Bulgaria – Grecia” (IGB). Aceste livrări acoperă 70,3% din consumul lunar şi au o importanţă cheie în obţinerea unui preţ favorabil la gaze. De asemenea, după organizarea unei proceduri de licitaţie, Bulgargaz a finalizat un contract pentru aprovizionarea cu gaze naturale lichefiate (GNL) în iunie.
“Reducerea preţului gazelor naturale în iunie îndeplineşte pe deplin interesele gospodăriilor şi companiilor din Bulgaria. Obţinerea unui grad de umplere de 85% la depozitul de gaze din Chiren, obiectivul fiind de a ajunge la 95%, ne dă încredere că Bulgaria va face faţă iernii fără surprize”, a declarat preşedintele EWRC, Ivan Ivanov.
Peste 300 dintre cele 475 de persoane arestate joi în SUA într-o uzină de baterii…
România se situează la coada clasamentului în ceea ce priveşte numărul entităţilor de soluţionare alternativă…
Andrei Muraru, ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, admite că momentul anulării alegerilor prezidenţiale…
Starul italian din 'Under the Tuscan Sun' sau 'Alien vs. Predator' (AVP), Raoul Bova se…
Restricţiile de circulaţie impuse pe Splaiul Independenţei pentru realizarea lucrărilor la planşeul Unirii sunt ridicate…
Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a revizuit, vineri, perspectiva asociată ratingului Poloniei, la "negativă",…
This website uses cookies.
Read More