Energie

Preţul gazelor pe piaţa spot a BRM a ajuns la 67 de lei pe MWh, cel mai mic din ultimele 6 luni

Preţul gazelor pe piaţa spot a Bursei Române de Mărfuri (BRM) a ajuns la 67 de lei pe MWh, cel mai redus nivel din ultimele şase luni, situat sub preţul reglementat, potrivit unui comunicat.
Astfel, în data de 20 octombrie, s-au tranzacţionat 300 MWh la preţul de 67 de lei pe piaţa intrazilnică, iar la un total tranzacţionat pe această piaţă (990 MWh) a rezultat un preţ mediu ponderat de 68,12 lei.

Cantitatea totală tranzacţionată în acea zi a fost de 990 de MWh pe piaţa intrazilnică şi 2.074,603 MWh pe piaţa zilei următoare de gaze naturale.

“În urma introducerii preţului la gaze de 68 de lei/MWh, atât furnizorii, cât şi producătorii, în aşteptarea unui preţ mai bun, al sezonului rece, au preferat să înmagazineze considerabil gazele din producţia internă”, explică reprezentanţii operatorului bursier, potrivit Agerpres.

Articole recente

Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție de titluri de stat TEZAUR cu dobânzi de până la 7,85%

Ministerul Finanțelor lansează luni, 8 septembrie 2025, cea de-a noua ediție a Programului de titluri…

19 minute ago

ANUNȚ PRIVIND SELECȚIA CANDIDAȚILOR PENTRU CINCI POSTURI DE MEMBRU ÎN CONSILIUL DE ADMINISTRAȚIE SOCIETĂȚII TURSIB SA

ADI Transport Metropolitan Sibiu anunță selecția pentru ocuparea a cinci posturi de membru în Consiliul…

2 ore ago

WSJ: SUA investighează un e-mail cu malware aparent destinat să ofere Chinei informaţii legate de negocierile comerciale ale administraţiei Trump cu Beijingul

Autorităţile americane investighează un e-mail fals, pretins a fi trimis de un legislator republican, care…

3 ore ago

Aurul digital ar putea zgudui în curând piaţa metalelor preţioase din Londra

Londra, cu o piaţă a aurului evaluată la 930 de miliarde de dolari, s-ar putea…

3 ore ago

Premierul Viktor Orban susţine că va fi haos dacă partidul pro-UE câştigă alegerile

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat duminică că alegerile din 2026 le-ar oferi cetăţenilor ţării…

3 ore ago

Iran: Ayatollahul Ali Khamenei face apel la creşterea producţiei petroliere

Ghidul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a lansat un apel duminică la creşterea producţiei petroliere…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More