Update articol:

Preţurile de referinţă la gaze pe piaţa din Europa depăşesc 40 euro MWh

pretul gazelor pixabay.com

Preţurile de referinţă la gaze naturale pe piaţa din Europa au crescut luni, după descoperirea unei scurgeri dintr-o conductă din regiunea Mării Baltice, ceea ce sporeşte temerile privind securitatea infrastructurii, înaintea iernii, transmite Bloomberg.

Luni dimineaţa, la hub-ul de gaze TTF de la Amsterdam, unde se stabilesc preţurile de referinţă în Europa, cotaţiile futures la gaze naturale cu livrare în luna următoare au urcat cu 7,6%, la 41,15 euro pentru un Megawatt-oră (MWh).

Şi preţurile petrolului sunt în creştere, în contextul tensiunilor geopolitice, sporind temerile privind aprovizionarea. La bursa New York Mercantile Exchange (Nymex), cotaţia barilului de petrol ‘light sweet crude’ a crescut cu 3,28 dolari, ajungând la valoarea de 86,07 dolari, iar la bursa ICE Futures din Londra, cotaţia barilului de petrol Brent din Marea Nordului cu livrare în luna noiembrie a urcat cu 3,14 dolari, la 87,72 dolari, potrivit Agerpres.

De la începutul atacului surprinzător asupra Israelului al organizaţiei paramilitare Hamas declanşat sâmbătă, pe uscat, în aer şi pe mare, peste 700 de israelieni au fost ucişi şi 2.150 au fost răniţi, a anunţat armata israeliană într-un nou bilanţ publicat luni dimineaţa.

Duminică noaptea a fost detectată o scurgere suspectă dintr-o conductă din regiunea Mării Baltice, care uneşte reţelele dintre Finlanda şi Estonia, operatorii anunţând că investighează problema. Incidentul arată vulnerabilitatea infrastructurii submarine după exploziile de anul trecut de la gazoductul Nord Stream, aflat în apropiere. De asemenea, există temeri privind posibile întreruperi la facilităţile cheie de export din Australia, din cauza grevelor şi a lucrărilor de mentenanţă. Australia este unul din principalii producători mondiali de gaze naturale lichefiate (GNL).

BVB | Știri BVB
S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (07/11/2025)

Solicitare completare ordine de zi AGOA 24(25).11.2025

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (07/11/2025)

Disponibilitate vot electronic prin eVote/eVotePRO - AGA din 20/21 noi 2025

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (07/11/2025)

Disponibilitate vot on-line in AGEA din 27 noiembrie 2025

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (07/11/2025)

Structura actionariat la data de 30 octombrie 2025-considerata Data de referinta