Justitie

Primarul din Iaşi, Mihai Chirica, urmărit penal de DNA sub control judiciar

Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a fost pus sub urmărire de DNA, sub control judiciar, pentru săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual în formă continuată (două acte materiale) şi instigare la uzurparea funcţiei.

Potrivit DNA,  procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Iași au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 04 februarie 2022, față de inculpatul CHIRICA MIHAI, la data faptelor și în prezent primar al municipiului Iași, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de fals intelectual în formă continuată (două acte materiale) și instigare la uzurparea funcției.

În cauză a fost dispusă și efectuarea urmăririi penale față de suspectul HARABAGIU GABRIEL VASILE, la data faptelor viceprimar al municipiului Iași, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de fals intelectual în formă continuată (două acte materiale) și uzurparea funcției.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează starea de fapt, potrivit căreia, cei doi, în exercitarea funcțiilor, ar fi dispus/semnat documente, cu încălcarea legii, în procedura de atestare a construirii, respectiv a extinderii unui imobil din municipiul Iași. Concret, blocul ar fi fost construit și intabulat ilegal, cu mai multe niveluri față de cele prevăzute în autorizație, iar suprafața imobilului este mai mare decât cea din autorizație fiind încălcat planul urbanistic zonal.

Intabularea imobilului în cartea funciară s-ar fi efectuat cu sprijinul conducerii și al unor funcționari din cadrul autorității publice locale, în baza certificatului de atestare a edificării/extinderii construcției, datat 10.10.2018, emis de Municipiul Iași.
Cu privire la certificatul respectiv, din materialul probator administrat în cauză ar fi rezultat existența, pe parcursul derulării procedurilor de atestare a construcției, a 3 (trei) variante diferite din punct de vedere al conținutului sau al persoanelor care au semnat certificatul, toate variantele având același număr de înregistrare și aceeași dată.
Emiterea certificatului a creat, pentru societatea beneficiară, posibilitatea de a înscrie dreptul de proprietate asupra imobilului în cartea funciară și de a proceda la vânzarea apartamentelor din respectivul imobil.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Chirica Mihai trebuie să respecte o serie de obligații, între care:
– să nu depășească limita teritorială a țării, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului,
– să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar,
– să nu desfășoare activitatea în exercitarea căreia ar fi săvârșit fapta.

Inculpatului i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
De asemenea, inculpatului Chirica Mihai și suspectului Harabagiu Gabriel Vasile li s-a adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309, respectiv 307 Cod de procedură penală.

În cauză se desfășoară cercetări și față de alte persoane.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale, respectiv efectuarea în continuare a urmăririi penale sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activități care nu pot, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Articole recente

SUA: Rezerva Federală menţine nemodificată dobânda,sfidând solicitările preşedintelui Donald Trump de relaxare a politicii monetare

Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…

7 ore ago

Ionuţ Aurică – numit vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…

7 ore ago

Poate exista prosperitate fără educație financiară? Cum eliminăm inegalitățile economice printr-o abordare sistemică  (analiză ISF)

Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…

8 ore ago

Foto și video de la erupția vulcanului Klyuchevskoy

 Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…

9 ore ago

Robert Cosmin Pană, numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un mandat de patru ani

Robert Cosmin Până a fost  numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…

9 ore ago

Emiratele Arabe Unite construiesc o conductă care va transporta apă desalinizată către sudul Fâşiei Gaza

Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…

10 ore ago

This website uses cookies.

Read More