Update articol:

Primarul din Suceava: Cumpărăm 1.000 de tablete pentru elevi, după ce a eşuat licitaţia Guvernului

Primarul din Suceava: Cumpărăm 1.000 de tablete pentru elevi, după ce a eşuat licitaţia Guvernului
 - poza 1 Sursa foto: facebook.com

Municipalitatea suceveană va cumpăra 1.000 de tablete pentru elevi, după ce “a eşuat” licitaţia Guvernului pentru cele 250.000 de tablete, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, primarul Ion Lungu, potrivit Agerpres.

El a spus că într-o şedinţă de îndată Consiliul Local a aprobat alocarea sumei de un milion de lei pentru achiziţionarea acestor tablete din banii primăriei, urmând a fi decontaţi ulterior la Ministerul Fondurilor Europene, în baza legislaţiei în vigoare.

Potrivit primarului, tabletele ar putea ajunge la elevi în luna octombrie, pentru că trebuie organizată o licitaţie, iar respectarea procedurilor nu va permite livrarea acestora până la începutul anului şcolar.

“Din păcate, aşa cum se estima, a cam eşuat această licitaţie cu 250.000 de tablete la nivelul Guvernului. Înţeleg că se aduc doar 80.000 de tablete din cele 250.000 (…) Noi astăzi facem şedinţă de Consiliu Local de îndată şi cumpărăm 1.000 de tablete cu banii primăriei. Este evident că nu vom avea aceste tablete până la începutul anului şcolar. Trebuie să se respecte procedurile de achiziţie. Sper ca până la sfârşitul lunii, începutul lunii octombrie, aceste tablete să fie la primărie şi le vom repartiza la unităţile de învăţământ (…) Vrem să le decontăm. Ele se pot deconta în conformitate cu OUG 144/2020”, a spus Lungu.

BVB | Știri BVB
FONDUL PROPRIETATEA (FP) (09/01/2026)

AGEA CNAB din data de 9 ianuarie 2026 - a doua convocare

PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE) (09/01/2026)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (09/01/2026)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 22.12.2025-09.01.2026

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (09/01/2026)

Contract cf. art. 234 lit. i) Reg. ASF 5 din 2018