Update articol:

SUA au executat un atac aerian cu dronă la Kabul asupra unui vehicul al Statului Islamic

pentagon Sursa foto: pixabay.com

Statele Unite au executat duminică la Kabul o lovitură “defensivă” cu dronă asupra unui vehicul încărcat cu explozibili, pentru a elimina “o ameninţare iminentă” a Statului Islamic – Khorasan (SI-K) împotriva aeroportului, a anunţat Pentagonul, potrivit AFP, scrie Agerpres.

“Forţele americane au desfăşurat astăzi o lovitură aeriană defensivă” cu dronă, lansată din afara Afganistanului, “asupra unui vehicul la Kabul, eliminând o ameninţare iminentă a SI-K împotriva aeroportului internaţional” ‘Hamid Karzai’, a precizat Bill Urban, un purtător de cuvânt al Comandamentului central.

“Suntem siguri că am atins ţinta”, a adăugat el.

“Verificăm eventualitatea existenţei unor victime civile”, a mai declarat el, precizând că “nu avem niciun indiciu în acest sens până acum”.

“Explozii puternice secundare provenite de la vehicul au arătat prezenţa unei cantităţi importante de explozibili”, a adăugat Bill Urban.

“Rămânem vigilenţi în faţa unor noi ameninţări potenţiale”, a mai spus el.

Preşedintele american Joe Biden a declarat sâmbătă că un nou atac iminent este “extrem de probabil”, după atentatul de joi din apropierea aeroportului din Kabul, revendicat de SI-K şi soldat cu peste 100 de morţi, dintre care 13 militari americani.

Ca represalii, SUA au executat o lovitură cu dronă în Afganistan, omorând doi membri ai grupării Stat Islamic şi rănind un al treilea, şi au atras atenţia că “nu va fi ultima”.

Joe şi Jill Biden se află duminică la baza militară din Dover, la est de Washington, pentru a se reculege în faţa rămăşiţelor celor 13 militari ucişi la Kabul.

BVBStiri BVB

MECANICA FINA SA (MECE) (28/09/2021)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

ELECTROAPARATAJ S.A. (ELJ) (28/09/2021)

Convocare AGAO 03.11.2021/ 12.11.2021

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (28/09/2021)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

SSIF BRK FINANCIAL GROUP SA (BRK) (28/09/2021)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

TERAPLAST SA (TRP) (28/09/2021)

Vizibilitate crescuta a actiunilor TRP la nivel regional