În 2023, Bulgargaz şi Botas au semnat un acord pe 13 ani, conform căruia Bulgargaz putea utiliza terminalele de gaze lichefiate din Turcia pentru a primi gaze lichefiate livrate pe cale maritimă, gaze care urmau să fie transportate până în Bulgaria via reţeaua de conducte a Botas.
Cu toate acestea, acordul a dus Bulgargaz în datorii, în condiţiile în care compania de stat din Bulgaria a ajuns să plătească pentru capacităţile pe care nu le-a utilizat, a anunţat în luna mai ministrul bulgar al Energiei, Zhecho Stankov. Până acum, Bulgargaz a plătit o sumă de 600 milioane de leva (359 milioane de dolari) către Botas.
“În prezent, se derulează acţiuni procedurale şi investigative pentru a colecta şi verifica dovezile”, a informat Procuratura din Sofia, care a adăugat că a fost percheziţionată locuinţa unei persoane fizice.
“Subiectul investigaţiei este contractul încheiat între compania bulgară Bulgargaz EAD şi compania energetică Botas din Turcia, circumstanţele în care a fost încheiat şi dacă contractul a provocat daune statului”, a informat procuratura.
Fostul ministru bulgar al Energiei, Rosen Hristov, cel care a negociat şi semnat contractul, a spus că locuinţa sa a fost percheziţionată iar procurorii i-au luat telefonul şi laptopul, a dezvăluit portalul de ştiri novinite.com.
Într-un comunicat de presă, Rosen Hristov a negat că ar fi comis o infracţiune şi a spus că investigaţia este motivată politic.
Bulgaria, care până în 2022 a fost complet dependentă de gazele ruseşti, a încercat să îşi diversifice sursele de aprovizionare cu gaze şi să găsească gaze mai ieftine, iar contractul cu Botas a fost o parte din acest efort.