Update articol:

Procurorii bulgari investighează un contract de furnizare de gaze convenit de Bulgargaz cu compania turcă Botas

tevi gaze
Procuratura din Sofia a anunţat miercuri că a demarat o investigaţie asupra unui contract de furnizare de gaze naturale, încheiat în 2023 de compania bulgară de stat Bulgargaz şi compania turcă de stat Botas, şi în acest sens a efectuat o percheziţie la locuinţa fostului ministru bulgar al Energiei, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

În 2023, Bulgargaz şi Botas au semnat un acord pe 13 ani, conform căruia Bulgargaz putea utiliza terminalele de gaze lichefiate din Turcia pentru a primi gaze lichefiate livrate pe cale maritimă, gaze care urmau să fie transportate până în Bulgaria via reţeaua de conducte a Botas.

Cu toate acestea, acordul a dus Bulgargaz în datorii, în condiţiile în care compania de stat din Bulgaria a ajuns să plătească pentru capacităţile pe care nu le-a utilizat, a anunţat în luna mai ministrul bulgar al Energiei, Zhecho Stankov. Până acum, Bulgargaz a plătit o sumă de 600 milioane de leva (359 milioane de dolari) către Botas.

“În prezent, se derulează acţiuni procedurale şi investigative pentru a colecta şi verifica dovezile”, a informat Procuratura din Sofia, care a adăugat că a fost percheziţionată locuinţa unei persoane fizice.

“Subiectul investigaţiei este contractul încheiat între compania bulgară Bulgargaz EAD şi compania energetică Botas din Turcia, circumstanţele în care a fost încheiat şi dacă contractul a provocat daune statului”, a informat procuratura.

Fostul ministru bulgar al Energiei, Rosen Hristov, cel care a negociat şi semnat contractul, a spus că locuinţa sa a fost percheziţionată iar procurorii i-au luat telefonul şi laptopul, a dezvăluit portalul de ştiri novinite.com.

Într-un comunicat de presă, Rosen Hristov a negat că ar fi comis o infracţiune şi a spus că investigaţia este motivată politic.

Bulgaria, care până în 2022 a fost complet dependentă de gazele ruseşti, a încercat să îşi diversifice sursele de aprovizionare cu gaze şi să găsească gaze mai ieftine, iar contractul cu Botas a fost o parte din acest efort.

BVB | Știri BVB
ANTIBIOTICE S.A. (ATB) (30/10/2026)

Schimbare in conducerea societatii

ROMPETROL RAFINARE S.A. (RRC) (30/10/2026)

Renuntare la mandatul de administrator

BRK AUR Turbo Long 3800 (BKAURTL32) (30/10/2026)

Tranzactionare valoare rascumparare in piata RVSP pe 2 si 3 Noiembrie 2026

ROMPETROL RAFINARE S.A. (RRC) (30/10/2026)

Semnare amendament privind creditul sindicalizat de pana la 600 milioane USD

INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (30/10/2026)

Incasarea integrala a contravalorii pachetului Complex Hotelier Dambovita S.A.