Burse/Investitii

Producătorul de vinuri Crama La Salina listează prima sa emisiune de obligațiuni la bursă în valoare de 2 milioane de Euro

  • Joi, 23 iunie, intră la tranzacționare obligațiunile Crama La Salina, pe Sistemul Multilateral de Tranzacționare al bursei, în valoare de 2 milioane de euro
  • Compania a vândut în cadrul unui plasament privat, la sfârșitul anului trecut, 20.000 de obligațiuni garantate, neconvertibile, dematerializate, cu o valoare nominală a unei obligațiuni de 100 Euro
  • Obligațiunile au o maturitate de 5 ani, cu scadență la 10 decembrie 2026 și o rată a cuponului de 8% pe an, cu plată trimestrială

Crama La Salina, producător de vin din Turda, cu o podgorie care se întinde pe 42 de hectare aflate pe Dealurile Durgău, într-o zonă cu tradiție milenară în viticultură, a listat astăzi, 23 iunie 2022 prima sa emisiune de obligațiuni pe Sistemul Multilateral de Tranzacționare (SMT) al Bursei de Valori București. Obligațiunile în valoare de 2 milioane de euro se tranzacționează sub simbolul bursier ISSA26E.

„Bursa de Valori București oferă soluții de finanțare pentru toate companiile românești aflate în diferite etape de dezvoltare, iar listarea primei emisiuni de obligațiuni a Cramei La Salina dovedește, încă o dată, acest lucru. Crama La Salina este al treilea producător de vin care debutează la bursă și al doilea de pe Sistemul Multilateral de Tranzacționare. Ne bucurăm de fiecare dată când un antreprenor român este încrezător în mecanismele pieței de capital și accesează instrumentele financiare pe care le are la dispoziție”, a declarat Radu Hanga, Președinte al Consiliului de Administrație al Bursei de Valori București.

Astăzi 23 iunie 2022, este o zi importantă pentru echipa Crama La Salina, asta deoarece odată cu listarea obligațiunilor noastre la bursă facem un pas înainte în direcția dezvoltării companiei noastre. Mulțumim investitorilor care au decis să investească în obligațiunile ISSA26E și îi asigurăm că noi credem în capacitatea noastră de a oferi vinuri de calitate într-o piață în continuă dezvoltare. De asemenea vreau să mulțumesc echipei Crama La Salina pentru tot parcursul nostru de până acum  precum și echipei BRK Financial Group pentru suportul acordat pentru realizarea acestui proiect!” a declarat Maxim Ioan Ovidiu, Administrator Crama La Salina.

Crama La Salina a derulat în perioada 10 -17 decembrie 2021 un plasament privat de vânzare de obligațiuni, în cadrul căruia au participat 41 de investitori, dintre care 40 de persoane fizice și o persoană juridică. Compania a vândut 20.000 de obligațiuni garantate, neconvertibile, dematerializate, cu o valoare nominală a unei obligațiuni de 100 Euro. Obligațiunile ISSA26E au o maturitate de 5 ani, cu scadență la 10 decembrie 2026 și o rată a cuponului de 8% pe an, cu plată trimestrială.

Plasamentul privat și listarea obligațiunilor s-au realizat cu sprijinul BRK Financial Group.

Am finalizat proiectul listării obligațiunilor emise de Crama La Salina, o companie cu o dezvoltare susținută încă de la înființare, și care a devenit un jucător cu o bună notorietate pe piața locală a vinului. Caracteristicile instrumentelor financiare emise (denominate în euro cu o rata a cuponului de 8%, plătibilă trimestrial) au atras interesul investitorilor în cadrul plasamentului privat, aceasta fiind suprasubscris. Felicităm Crama La Salina pentru că a ales piața de capital ca modalitate de finanțare, iar în acest fel contribuie la creșterea numărului emitenților din acest sector”, a declarat Răzvan Raț, Director General Adjunct BRK Financial Group.

Fondurile atrase prin emisiunea de obligațiuni, în valoare de 2 milioane de euro, vor fi utilizate pentru producția de vinuri și organizarea de evenimente de promovare și vânzare în proximitatea culturii de vie, precum și pentru extinderea cramei, realizarea de noi dotări, echiparea cu un laborator de analize și achiziții de materiale.

Povestea Cramei La Salina a luat naștere în zona Transilvaniei, în anul 2005, iar în prezent, principala activitate este producția și vânzarea de struguri precum și a produselor derivate din struguri. Amplasată într-o zonă istorică, cu o puternică vocație pentru vinuri albe, așezarea cunoscută astăzi sub numele de Turda se numea Potaissa în perioada Imperiului Roman. Astfel, ca un omagiu adus tradițiilor viticole milenare formate în trecut, vinurile Crama La Salina poartă numele ISSA.

Articole recente

Acțiunile Palantir scad cu 9%, înregistrând a cincea zi consecutivă de scădere de la nivelul record

Acțiunile Palantir au scăzut pentru a cincea zi consecutivă după ce au atins noi maxime…

5 ore ago

SUA majorează tarifele la oțelul și aluminiul importat pentru turbine eoliene, macarale și vagoane de cale ferată

Departamentul Comerțului al SUA a anunțat marți că majorează tarifele la oțel și aluminiu pentru…

6 ore ago

Ministerul Energiei anunță încetarea situației de urgență – nivel criză privind aprovizionarea cu țiței și motorină, instituită pe 28 iulie 2025

Ministerul Energiei anunță încetarea situației de urgență – nivel criză privind aprovizionarea cu țiței și…

7 ore ago

Ministrul japonez al apărării a discutat în Turcia despre cooperarea în domeniul industriei de apărare şi posibila achiziţie de drone

Ministrul japonez al apărării, Gen Nakatani, aflat marţi într-o vizită la Ankara, a discutat despre…

8 ore ago

Concordia propune plăţi anticipate din Pilonul 2 în caz de boală şi creşterea deductibilităţii la Pilonul 3

Reprezentanţii patronatului Concordia propun posibilitatea efectuării de plată anticipată din Pilonul 2 de pensii în…

8 ore ago

Spania: Soţia premierului Pedro Sanchez va fi audiată într-un nou caz privind presupuse fapte de corupţie

Soţia premierului socialist spaniol Pedro Sanchez, Begońa Gómez, a fost convocată de un judecător la…

8 ore ago

This website uses cookies.

Read More