Update articol:

Producţia de hidrocarburi a OMV Petrom a scăzut cu 3,7% în trimestrul II din 2021

Petrom

Producţia de hidrocarburi a OMV Petrom a fost, în trimestrul al doilea al acestui an, de 133.700 barili echivalent petrol (bep)/zi, în scădere cu 3,75% faţă de precedentele trei luni, când a totalizat 138.900 bep/zi, conform datelor preliminare transmise joi Bursei de Valori Bucureşti.

În perioada similară a anului trecut, producţia de hidrocarburi s-a ridicat la 147.300 bep/zi.

Producţia de ţiţei şi condensat a fost, în perioada aprilie-iunie 2021, de 64.800 bep/zi, iar cea de gaze naturale de 68.900 bep/zi.

Volumul total de vânzări hidrocarburi s-a cifrat, în perioada menţionată, la 127.900 bep/zi (142.100 bep/zi în T2 2020), din care vânzări ţiţei şi condensat 67.700 bep/zi şi gaze naturale 60.200 bep/zi.

Vânzările totale de produse rafinate s-au ridicat la 1,24 milioane tone (1,15 milioane tone în T2 2020), iar vânzările de gaze către terţi la 9,57 TWh (11,8 TWh în T2 2020).

Conform estimărilor companiei, producţia netă de energie electrică s-a cifrat în primele trei luni la 0,70 TWh.

OMV Aktiengesellschaft deţine 51% din acţiunile OMV Petrom, statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,6% din acţiuni, Fondul Proprietatea 7%, iar 21,4% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti şi la Bursa de Valori Londra, potrivit Agerpres.

BVB | Știri BVB
BIOFARM S.A. (BIO) (12/01/2026)

Calendar financiar 2026

COMCM SA CONSTANTA (CMCM) (12/01/2026)

Convocare AGEA 16/17.02.2026

PREBET SA AIUD (PREB) (12/01/2026)

Prelungire mandat Director General si numire Director General Adjunct

SOCEP S.A. (SOCP) (12/01/2026)

Inregistrare in Registrul Comertului a fuziunii dintre SOCEP SA si SOCEFIN SRL

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (12/01/2026)

Semnarea unui contract semnificativ - livrare cursuri