Categories: Fără categorie

Proiect de digitalizare a serviciilor publice de mediu: Trencadis va dezvolta un sistem informatic integrat pentru ANPM; Bugetul total al proiectului este de 28,5 milioane de lei, fără TVA

Trencadis, companie de tehnologie specializată în dezvoltarea și implementarea de soluții software complexe pentru sectorul guvernamental și cel de business, anunță un nou proiect public de transformare digitală prin care va implementa un Sistem Informatic Integrat pentru Servicii Publice de Mediu (SIISPM) în cadrul Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului (ANPM).

Bugetul total al proiectului este de 28,5 milioane de lei, fără TVA.

Prin intermediul acestui proiect, va fi asigurată digitalizarea serviciilor publice de mediu. Astfel, va fi realizată implementarea la cheie a unui Sistem Informatic Integrat pentru Servicii Publice de Mediu în cadrul Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului prin prestarea de servicii IT, furnizarea de licenţe software și de echipamente și prin prestarea de servicii de instruire.

“Beneficiile implementării Sistemului Informatic Integrat pentru Servicii Publice de mediu constă în digitalizarea serviciilor furnizate de către ANPM pentru  persoanele fizice şi juridice precum şi optimizarea proceselor de lucru în cadrul instituţiei. Efectele digitalizării vor fi vizibile atât la nivelul instituției cât și la nivelul cetățenilor dar și în colaborarea cu agențiile de resort din cadrul Uniunii Europene”, a declarat Emilia Jeleriu, Deputy CEO Trencadis.

“Ne bucură și ne onorează faptul că proiectul de dezvoltare a sistemului informatic integrat pentru serviciile publice de mediu va fi implementat de echipa noastră, continuând, astfel, susținerea procesului de digitalizare într-o zonă vitală pentru cetățeni și societatea civilă. Este un proiect frumos, cu un mix interesant de tehnologii, iar digitalizarea complexelor procese de business ale ANPM va fi o adevărată provocare în depășirea căreia expertiza și experiența echipei noastre vor juca un rol determinant. Performanța în ceea ce privește digitalizarea administrației publice va crește, în România, doar prin acțiuni continue la nivel de transparență, simplificare și calitate ridicată a serviciilor destinate cetățenilor. Importante în acest sens sunt eforturile de digitalizare a serviciilor-cheie naționale, un exemplu foarte bun fiind acest proiect de la ANPM”, a declarat Adrian Văduva, Deputy CEO Trencadis.

Principalii factori interesaţi în implementarea contractului sunt Societatea Civilă, Comisia Europeană, în calitate de instituţie europeană responsabilă cu monitorizarea măsurilor din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, și Guvernul României, în calitate de autoritate publică care exercită conducerea generală a administraţiei publice şi de semnatar al Planului naţional de redresare şi rezilienţă, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, în calitate de  coordonator naţional pentru Planul naţional de redresare şi rezilienţă , plus Ministerul Mediului, ca autoritate de stat în domeniul protecţiei mediului înconjurător, în subordinea căruia este poziţionată Agenţia Naţională de Protecţie a Mediului, cu toate structurile ei decizionale şi de execuţie.

Trencadis este o companie de tehnologie specializată în soluții de dezvoltare software pentru mediul guvernamental și cel de business. Cu o cifră de afaceri de peste 34 milioane de euro, Trencadis inovează sectorul public prin adaptarea continuă la cele mai recente evoluții în tehnologie, proiectare și comunicare, pentru a sprijini consolidarea acestuia și a spori capacitatea de a răspunde cerințelor și nevoilor societății.

 

Articole recente

SUA: Rezerva Federală menţine nemodificată dobânda,sfidând solicitările preşedintelui Donald Trump de relaxare a politicii monetare

Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…

6 ore ago

Ionuţ Aurică – numit vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…

6 ore ago

Poate exista prosperitate fără educație financiară? Cum eliminăm inegalitățile economice printr-o abordare sistemică  (analiză ISF)

Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…

8 ore ago

Foto și video de la erupția vulcanului Klyuchevskoy

 Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…

8 ore ago

Robert Cosmin Pană, numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un mandat de patru ani

Robert Cosmin Până a fost  numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…

9 ore ago

Emiratele Arabe Unite construiesc o conductă care va transporta apă desalinizată către sudul Fâşiei Gaza

Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…

10 ore ago

This website uses cookies.

Read More