Afaceri

Proiect de OUG: Se modifică actualul mecanism național de examinare al investițiilor străine directe

  • Se creează o Comisie pentru examinarea investițiilor străine directe formată din reprezentanți ai Executivului, ai Administrației Prezidențiale, ai societății de informații și ai autorităților care au atribuții în domeniile investițiilor străine directe supuse examinării
  • Actul normativ prevede și solicitarea avizului Consiliului Operativ de Securitate Cibernetică (COSC), în situaţia în care investiţiile străine vizează sau implică tehnologii IT&C ce pot afecta sau aduce atingere securităţii sau ordinii publice a României.
  • În situația în care se consideră că există riscuri majore în ceea ce privește securitatea, va fi solicitat avizul Consiliului Suprem de Apărare a Țării 

 

Actualul mecanism național de examinare al investițiilor străine directe se va modifica, astfel încât România să respecte obligațiile ce decurg din statutul de membru al Uniunii Europene,  potrivit unui Proiect de Ordonanță de urgență a Guvernului privind măsurile de punere în aplicare a REGULAMENTULUI (UE) 452/2019 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI din 19 martie 2019 de stabilire a unui cadru pentru examinarea investițiilor străine directe în Uniune, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996.

Proiectul de ordonanță de urgență urmărește stabilirea unui mecanism de examinare al investițiilor străine directe prin crearea unei Comisii pentru examinarea investițiilor străine directe formată din reprezentanți ai Executivului, ai Administrației Prezidențiale, ai societății de informații și ai autorităților care au atribuții în domeniile investițiilor străine directe supuse examinării, după caz, în calitate de invitați. Avizul conform emis de această comisie se bazează pe informațiile furnizate de reprezentanții instituțiilor cu expertiză pe anumite domenii. Comisia va emite aviz conform pentru autorizarea, autorizarea condiționată, interzicerea și anularea investiției străine directe.

Pe baza informațiilor transmise de instituțiile prezente în această Comisie (și nu numai) se propune ca autorizarea să fie acordată prin decizie a Prim-Ministrului, iar autorizarea condiționată, interzicerea și anularea investițiilor străine directe se realizează prin hotărâre de guvern, după avizul conform al Comisiei penru examinarea investiției străine directe (CEISD).

În situația în care CEISD consideră că există riscuri majore în ceea ce privește securitatea sau în situația în care voturile membrilor CEISD nu întrunesc majoritatea necesară emiterii avizului conform, va fi solicitat avizul Consiliului Suprem de Apărare a Țării care va transmite, ulterior, Guvernului propunerea sa.

De asemenea, actul normativ prevede și solicitarea avizului Consiliului Operativ de Securitate Cibernetică (COSC), în situaţia în care investiţiile străine vizează sau implică tehnologii IT&C ce pot afecta sau aduce atingere securităţii sau ordinii publice a României.

În alegerea acestei soluții juridice au fost avute în vedere și prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ și rolul și sarcinile stabilite prin Legea nr. 415/2002 privind organizarea și funcționarea Consiliului Suprem de Apărare al Țării.

Pentru situația anulării autorizării investiției străine directe se prevede interzicerea sau limitarea exercitării drepturilor de proprietate sau de vot ale investitorului străin în entitatea economică și posibilitatea CEISD dispune organizarea vânzării acesteia într-o licitație publică, printr-un comerciant de titluri de valoare sau printr-o persoană autorizată să furnizeze servicii de investiții în România. Aceste prevederi consitituie o derogare de la art. 53 din Constituție, în privința posibilității adoptării acesteia în mod expres pentru apărarea securităţii naţionale și a ordinii publice, iar aceasta va trebui să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.

Dreptul de proprietate nu este protejat în mod absolut nici în ordinea juridică a Uniunii Europene, potrivit jurisprudentei Curții Europene a Drepturilor Omului, restrictiile fiind permise, în conditii similare celor prevăzute de Constituția României.

Proiectul de ordonanță stabilește modalitatea de notificare, informațiile și documentele care trebuie furnizate, posibilitatea la care notificarea se consideră completă și termenele în care acestea se realizează pentru a crea un cadru accesibil și predictibil pentru investitorii străini.

De asemenea, proiectul prevede factorii care vor fi luați în considerare pentru a analiza impactul investiției asupra anumitor sectoare din perspectiva securității naționale și termenele în care se realizează această analiză în funcție de investiția străină directă examinată.

Proiectul prevede sancțiuni în cazul transmiterii de informații incomplete sau inexacte și în cazul eludării procedurii de notificare. Sunt prevăzute prevederi pentru protecția informațiilor sensibile și modalitatea de raportare anuală potrivit Regulamentului.

Prezentul proiect de ordonanță de urgență are în vedere necesitatea corelării şi armonizării legislaţiei naţionale cu legislaţia Uniunii Europene şi cu tratatele internaţionale la care România este parte, precum şi cu jurisprudenţa Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Lipsa unei intervenţii legislative imediate privind stabilirea unor norme naționale referitoare la procedura de examinare a investițiilor străine directe și la cooperarea cu statele membre și Comisia Europeană are ca efect crearea unei stări de incertitudine juridică şi apariția unor dificultăţi de ordin practic în ceea ce privește obligația de raportare a investițiilor străine directe a României.

În absenţa unui cadru legal adecvat care poate fi asigurat prin adoptarea unor dispoziții legale noi, conform prezentului proiect, consecinţele negative imediate sunt reprezentate de o eventuală declanşare de către Comisia Europeană a procedurii privind neîndeplinirea obligaţiilor pe care România le are în calitatea sa de stat membru al Uniunii Europene.

 

Articole recente

SUA: Rezerva Federală menţine nemodificată dobânda,sfidând solicitările preşedintelui Donald Trump de relaxare a politicii monetare

Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…

2 ore ago

Ionuţ Aurică – numit vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…

2 ore ago

Poate exista prosperitate fără educație financiară? Cum eliminăm inegalitățile economice printr-o abordare sistemică  (analiză ISF)

Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…

3 ore ago

Foto și video de la erupția vulcanului Klyuchevskoy

 Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…

4 ore ago

Robert Cosmin Pană, numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un mandat de patru ani

Robert Cosmin Până a fost  numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…

4 ore ago

Emiratele Arabe Unite construiesc o conductă care va transporta apă desalinizată către sudul Fâşiei Gaza

Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More