Afaceri

Proiecte fundamentate pe principiul sustenabilității, în Ilfov – prezentate la ROMANIAN SUSTAINABILITY FORUM 2024 (video)

• Parcul Științific Măgurele va pune laolaltă mediul academic și mediul de afaceri pentru activități de cercetare, respectiv, inovare, aspecte care vor conduce la dezvoltarea economică și, foarte important, la generarea unui număr însemnat de locuri de muncă.
• Microbuzele electrice pentru elevii din județul Ilfov, în cadrul căruia vor fi achiziționate 33 de microbuze electrice pentru 31 de localități din județ
• Stații de încărcare pentru vehiculele electrice, centre de colectare a deșeurilor prin aport voluntar

 

Consiliul Județean Ilfov are mai multe proiecte de investiții sustenabile, potrivit oficialilor Consiliului Județean Ilfov, prezenți la a treia ediție a ROMANIAN SUSTAINABILITY FORUM 2024.

În cadrul dezbaterii, Administratorul Public al Județului Ilfov, Andrei Mihai, și Purtătorul de Cuvânt al Consiliului Județean Ilfov, Mirabela Dumitrache, au analizat principalele proiecte fundamentate pe principiul sustenabilității, fiind explicate principiile implementării obiectivelor indicate.

Andrei Mihai, Administratorul Public al Județului Ilfov, a declarat: ”Parcul Ştiinţific Măgurele este unul dintre proiectele care intră curând în linie dreaptă. Grupul de lucru întrunit chiar azi (n.r. joi), la Măgurele, analizează indicatorii de performanţă pentru acest proiect futurist”.

Andrei Mihai a explicat: “Măgurele Science Park este unul dintre proiectele de suflet ale a județului Ilfov. Lucrăm la acest proiect de ceva timp, am finalizat studiul de fezabilitate, proiectul tehnic și suntem în fază finală pentru depunerea proiectului în cadrul programului regional. O veste bună este că, anul trecut, am reușit să convingem ADR București-Ilfov și Comisia Europeană să ne includă acest obiectiv ca proiect strategic în cadrul Programului Regional, deci practic avem o finanțare asigurată la ora aceasta de aproximativ 74 de milioane de euro pentru realizarea acestui proiect. Pe scurt, acest proiect conține un centru de inovare, un centru de transfer tehnologic, un centru expozițional și un centru social. Practic, vor fi realizate pe platforma de la Măgurele patru clădiri care vor constitui acest parc științific și tehnologic.

Încercăm să creăm legătura între mediul academic, și anume institutele de cercetare de la Măgurele, Universitatea Politehnică București, Universitatea București și mediul de afaceri, să punem la dispoziție prin acest proiect o serie de echipamente de transfer tehnologic prin care IMM-urile din acest domeniu să poată veni în parc, să beneficieze de ele și în final să realizeze anumite produse inovatoare pe care le vom prezenta acolo și vor ajunge pe piață.

Acest centru expozițional va avea două componente și anume una expozițională, dar și o componentă educațională unde vom putea atrage viitorii cercetători, elevii și studenții vor putea veni la anumite evenimente alături de cercetători și vor participa în direct la realizarea anumitor experimente.

Comisia Europeană nu ne finanțează acest proiect doar ca să facem niște construcții, și atunci va trebui ca noi, în baza unei analize făcute cu aceste institute, să luăm exact acele echipamente de transfer tehnologic pe care piața de afaceri le cere și care vor contribui la realizarea indicatorilor proiectului.

Noi sperăm ca în prima jumătate a acestui an să fie deschis apelul de finanțare și să putem depune proiectul la în cadrul Programului Regional. Avantajele pe care acest proiect le va aduce în zona București-Ilfov sunt: o infrastructură dezvoltată, investiții, generarea a noi locuri muncă”.

Tot despre sustenabilitate este vorba și atunci când vorbim despre mijloacele de transport electrice care să eficientizeze, să scurteze timpul petrecut în trafic de către elevii din Ilfov și, bineînțeles, contribuie la diminuarea poluării.

Este vorba de proiectul – Microbuzele electrice pentru elevii din județul Ilfov, în cadrul căruia vor fi achiziționate 33 de microbuze electrice pentru 31 de localități din județ – Nuci, Găneasa, Balotești, Berceni, Brănești, Jilava, Snagov, Grădiștea, Vidra, Cernica, Ciolpani, Gruiu, Tunari, Afumați, Chiajna, Clinceni, Corbeanca, Cornetu, Ștefăneștii de Jos, Ciorogârla, Copăceni, Domnești, Buftea, 1 Decembrie, Periș, Glina, Măgurele, Bragadiru, Dobroiești, Pantelimon, Voluntari.

Andrei Mihai a spus: “Este un proiect aprobat în PNRR, avem contract de finanțare, suntem în faza finală cu documentația de atribuire, urmează să lansăm licitația pentru furnizarea acestor microbuze. Noi ne-am fi dorit mai multe microbuze, dar finanțarea a fost limitată la aproximativ 6 milioane de euro. Până la finalul anului vom avea aceste microbuze. Urmează să obținem o finanțare și de la Administrația Fondului de Mediu unde am depus deja un proiect și avem în evaluare achiziția pentru încă 20 de microbuze electrice pentru elevii din județul Ilfov”.

Mirabela Dumitrache, Purtător de Cuvânt al Consiliului Județean Ilfov, a spus: “𝐶𝑒 𝑖̂𝑛𝑠𝑒𝑎𝑚𝑛𝑎̆ 𝑎𝑐𝑒𝑠𝑡 𝑝𝑟𝑜𝑖𝑒𝑐𝑡 𝑖̂𝑛 𝑑𝑎𝑡𝑒? 𝑀𝑎𝑖 𝑝𝑢𝑡̦𝑖𝑛 𝑡𝑖𝑚𝑝 𝑝𝑖𝑒𝑟𝑑𝑢𝑡 𝑖̂𝑛 𝑡𝑟𝑎𝑓𝑖𝑐 𝑠̦𝑖 𝑑𝑖𝑚𝑖𝑛𝑢𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑝𝑜𝑙𝑢𝑎̆𝑟𝑖𝑖. 𝐻𝑎𝑖𝑑𝑒𝑡̦𝑖 𝑠𝑎̆ 𝑣𝑜𝑟𝑏𝑖𝑚 𝑝𝑒 𝑐𝑎𝑧 𝑐𝑜𝑛𝑐𝑟𝑒𝑡. 𝐷𝑒 𝑝𝑖𝑙𝑑𝑎̆, 𝑒𝑙𝑒𝑣𝑖𝑖 𝑑𝑖𝑛 𝑙𝑜𝑐𝑎𝑙𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒𝑎 𝐶𝑒𝑟𝑛𝑖𝑐𝑎 𝑝𝑒𝑡𝑟𝑒𝑐 𝑎𝑝𝑟𝑜𝑥𝑖𝑚𝑎𝑡𝑖𝑣 40-50 𝑑𝑒 𝑚𝑖𝑛𝑢𝑡𝑒 𝑖̂𝑛 𝑡𝑟𝑎𝑓𝑖𝑐, 𝑝𝑎̂𝑛𝑎̆ 𝑙𝑎 𝐿𝑖𝑐𝑒𝑢𝑙 𝑇𝑒ℎ𝑛𝑜𝑙𝑜𝑔𝑖𝑐 𝐶𝑒𝑧𝑎𝑟 𝑁𝑖𝑐𝑜𝑙𝑎𝑢 𝑑𝑖𝑛 𝐵𝑟𝑎̆𝑛𝑒𝑠̦𝑡𝑖. 𝐶𝑢 𝑢𝑛 𝑚𝑖𝑗𝑙𝑜𝑐 𝑑𝑒 𝑡𝑟𝑎𝑛𝑠𝑝𝑜𝑟𝑡 𝑑𝑖𝑟𝑒𝑐𝑡, 𝑎𝑐𝑒𝑎𝑠𝑡ă 𝑑𝑖𝑠𝑡𝑎𝑛𝑡̦𝑎̆ 𝑎𝑟 𝑓𝑖 𝑝𝑎𝑟𝑐𝑢𝑟𝑠𝑎̆ 𝑖̂𝑛 20-30 𝑚𝑖𝑛𝑢𝑡𝑒.”

Pe lista proiectelor sustenabile din Ilfov se mai află – stațiile de încărcare pentru vehiculele electrice, centrele de colectare a deșeurilor prin aport voluntar, SMID Ilfov – Colectarea separată și transportul deșeurilor municipale, proiect aflat deja în derulare, Sistemul ITS integrat Smart & Green Mobility pentru regiunea București – Ilfov – Informarea călătorilor în stațiile de transport public.

Potrivit oficialilor CJ Ilfov, toate aceste proiecte pot fi puse în practică și pot avea rezultate concrete doar dacă se lucrează în echipă, dacă există specialiști pe partea tehnică pentru implementare și dacă există și o componentă de comunicare care să-i ajute pe cetățenii județului Ilfov să afle despre ele, să afle valoarea lor și să le înțeleagă, pentru că proiectele CJ Ilfov sunt făcute cu și pentru oameni.

View Comments

Articole recente

Prima reacție a lui Ilie Bolojan în scandalul Dragoș Anastasiu: “Sigur veți avea, până după amiază, o declarație”

Premierul Ilie Bolojan a avut o primă reacție duminică, la câteva zile după ce informații…

47 de minute ago

China publică un plan de acțiune privind IA la câteva zile după SUA, pe fondul intensificării cursei tehnologice globale

Sâmbătă, China a lansat un plan de acțiune global pentru inteligența artificială, care solicită cooperarea…

o oră ago

Palantir se alătură listei celor mai valoroase 20 de companii din SUA, cu o creștere a valorii acțiunilor de peste două ori în 2025

Acțiunile Palantir au crescut cu peste 2% vineri, atingând un nou record. Furnizorul de software…

2 ore ago

Comisarii ANPC au dat amenzi de peste 250.000 lei pe litoral, sâmbătă noaptea

Comisarii de la Protecția Consumatorilor au dat amenzi de peste 250.000 de lei în urma…

2 ore ago

Zborurile directe pe ruta Moscova-Phenian au fost reluate după o pauză de câteva decenii

Rusia va lansa, duminică, zborurile comerciale directe pe ruta Moscova-Phenian (capitala Coreei de Nord), au…

2 ore ago

Rusia anulează ‘din motive de securitate’ parada navală de Ziua Flotei

Kremlinul a anunțat duminică, de Ziua Flotei ruse, anularea paradei navale tradiționale de la Sankt…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More