Protectia Consumatorului

Dezbaterea privind Statutul ANPC – amînată pentru săptămâna viitoare

Dezbaterea privind Statutul ANPC a fost amînată pentru săptămâna viitoare. 

Daniel Zamfir, președintele Comisiei Economice din Senat, a propus discutarea tuturor amendamentelor  propuse, iar senatorii au decis ca dezbaterea sa fie amânată pentru saptamana viitoare. 

Horia Constantinescu, președintele ANPC, i-a invitat joi, în această săptămână, la discuții pe marginea proiectului de lege pe toți cei interesați, inclusiv ARB,  Federatia Concordia, Asociația Credere etc. Se pare ca dezbaterea de la ANPC va viza si proiectul de modificare a OG 21/1992 privind protectia consumatorilor. 

Propunerea legislativă privind Statutul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor trebuia sa fie dezbatută în această dimineață în Comisia Economică a Senatului. 

Proiectul de lege  prevede prevede trecerea controlului ANPC din subordinea Guvernului în cea a Parlamentului și creșterea amenzilor, fiind aplicat ca procent în cifra de afaceri. 

Vezi aici: https://www.senat.ro/Legis/Lista.aspx?cod=19975

Proiectul de modificare a statutului ANPC a fost inițiat în 2016 de fostul deputat liberal Răzvan Mironescu si a fost semnat de 35 de senatori și deputați PNL, trecînd prin adoptare tacită de Camera Deputaților. 

 

Articole recente

Sébastien Lecornu a fost numit în funcţia de prim-ministru al Franţei de către preşedintele Emmanuel Macron

Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…

o oră ago

Cristian Vasilcoiu – numit secretar general adjunct la Ministerul Muncii

Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…

o oră ago

Racheta rusă care a distrus parțial sediul guvernului ucrainean conținea 35 de componente americane

Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…

3 ore ago

Polonia anunță arestarea unui ‘agent din Belarus’ și expulzarea unui diplomat din această țară

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…

3 ore ago

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

4 ore ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More