Energie

Prospex: Tranzacţiile cu gaze în Europa ar putea atinge un nou record în acest an

Volumul tranzacţiilor cu gaze în Europa ar putea depăşi în acest an recordul de 63.038 TWh ,înregistrat în 2019, pe măsură ce hub-urile de tranzacţionare se extind în urma cererii comerciale mai mari şi a solicitărilor financiare pentru operaţiuni de hedging, a anunţat joi firma de consultanţă Prospex, transmite Reuters.

Anul trecut, volumul tranzacţiilor angro pe 11 pieţe din Europa a crescut cu 20%, o creştere procentuală similară fiind înregistrată în perioada ianuarie-iunie 2020, a anunțat Prospex într-un raport anual privind piaţa gazelor.

“Tranzacţiile cu gaze în Europa nu doar au supravieţuit ci chiar au prosperat până acum în perioada pandemiei şi vor continua să crească pe parcursul acestui an. Preţurile sunt scăzute dar volatilitatea este ridicată”, a subliniat autorul raportului, Nigel Harris.

Potrivit raportului,  citat de Agerpres, există câteva motive specifice pentru care piaţa de gaze tranzacţionate, cu o valoare de 925 miliarde de euro (1,05 trilioane de dolari) în 2019, este o excepţie în criza economică provocată de COVID-19. Primul este nevoia de a aduce mai multe gaze naturale în regiune pe măsură ce producţia din Olanda scade. De asemenea, diferenţele de preţ încurajează trecerea de la cărbune la gaze naturale.

Nigel Harris spune că există şi alte scenarii de risc care îi vor ţine ocupaţi pe traderii de gaze naturale precum efectele Brexitului asupra Mari Britanii, impactul preţului petrolului asupra contractelor la gaze naturale, care sunt indexate în funcţie de evoluţia preţului petrolului, şi perspectiva ca Rusia să termine gazoductul Nord Stream 2.

Prospex subliniază că în 2019 volumul tranzacţiilor cu gaze la hub-ul Title Transfer Facility (TTF) din Olanda a crescut cu 45% în timp ce la hub-ul National Balancing Point (NBP) a scăzut cu 18%. În aceste condiţii, Title Transfer Facility (TTF) a devenit principalul hub pentru tranzacţii spot şi forward cu gaze. 

Articole recente

Ucraina: Kievul promite că va “corecta” legea anticorupţie extrem de criticată

Ucraina va "corecta" o lege care revocă independenţa organismelor anticorupţie, lege care a stârnit un…

2 minute ago

SUA: Rezerva Federală menţine nemodificată dobânda,sfidând solicitările preşedintelui Donald Trump de relaxare a politicii monetare

Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…

9 ore ago

Ionuţ Aurică – numit vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…

9 ore ago

Poate exista prosperitate fără educație financiară? Cum eliminăm inegalitățile economice printr-o abordare sistemică  (analiză ISF)

Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…

10 ore ago

Foto și video de la erupția vulcanului Klyuchevskoy

 Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…

11 ore ago

Robert Cosmin Pană, numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un mandat de patru ani

Robert Cosmin Până a fost  numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More