Update articol:

PSD organizează consultări cu sindicatele şi patronatele pe tema programului de guvernare

Sorin Grindeanu Sorin Grindeanu/ Sursa foto: Facebook
Partidul Social Democrat va organiza, în cursul săptămânii viitoare, o serie de consultări cu sindicate şi cu patronate reprezentative din toate sectoarele economice în vederea elaborării programului de guvernare pe care îl va prezenta cetăţenilor în contextul alegerilor parlamentare.

“Discuţiile vor fi coordonate de prim-vicepreşedintele Sorin Grindeanu şi de preşedintele Consiliului Naţional, Mihai Tudose. PSD va consulta principalii actori din domeniul social şi economic, în vederea elaborării programului de guvernare, pe care îl va prezenta cetăţenilor, în contextul alegerilor parlamentare”, informează un comunicat de presă al PSD remis AGERPRES duminică.

PSD susţine că îşi va structura programele şi politicile publice pe care le va propune românilor pe baza unor principii precum: dezvoltarea economiei, bazată pe investiţii, creşterea veniturilor românilor, cu accent pe salariaţii cu venituri mici şi medii, protejarea puterii de cumpărare, protejarea pensionarilor şi a familiilor cu mai mulţi copii.

PSD afirmă că va susţine în continuare politicile sociale care răspund la problemele “cele mai presante” ale cetăţenilor cu venituri medii şi familiilor cu copii.

BVB | Știri BVB
MECANICA FINA SA (MECE) (24/10/2025)

Hotarari AGA E 24.10.2025

BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (24/10/2025)

Completare Convocare AGAE din 12/13.11.2025

Premier Energy PLC (PE) (24/10/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 26.10.2025 - 25.11.2025

COMPA S. A. (CMP) (24/10/2025)

Contracte - Semnarea unui contract semnificativ

ELECTROAPARATAJ S.A. (ELJ) (24/10/2025)

Raport conf. art. 108 Legea 24/2017 (R) 2 Iulie 2025 - 24 Octombrie 2025