Update articol:

PSD: Veniturile supradimensionate trebuie supraimpozitate, iar veniturile mici să beneficieze de impozite mai mici

PSD: Veniturile supradimensionate trebuie supraimpozitate, iar veniturile mici să beneficieze de impozite mai mici
 - poza 1

Partidul Social Democrat (PSD) consideră că scopul principal al reformării sistemului fiscal din România este de a reduce inechităţile sociale şi de a asigura solidaritatea socială între contribuabili.

Potrivit unui comunicat de presă al PSD remis miercuri AGERPRES, în viziunea social-democraţilor, “povara fiscală” trebuie distribuită în mod echitabil la nivelul societăţii.

“Astfel, trebuie îndeplinite concomitent două condiţii esenţiale: veniturile supradimensionate trebuie supraimpozitate, iar veniturile mici trebuie să beneficieze de impozite mai mici. În acest sens, PSD a făcut următoarele propuneri în cadrul coaliţiei de guvernare: supraimpozitarea veniturilor salariale mai mari decât salariul preşedintelui României, supraimpozitarea pensiilor speciale care depăşesc consistent pensia medie din România, diminuarea poverii fiscale prin deduceri aplicate veniturilor mici, contribuţie pentru Sănătate şi Educaţie din partea firmelor mari, pe o durată limitată. Pragurile şi cotele de impozit pentru propunerile de mai sus urmează să fie discutate cu partenerii de guvernare”, se arată în comunicat.

PSD apreciază că, “în această perioadă dificilă”, este profund inechitabil ca cei cu venituri supradimensionate “să se bucure de acelaşi regim fiscal” aplicat celor care “se zbat în sărăcie severă”.

“În acelaşi timp, Guvernul are obligaţia de a promova solidaritatea între contribuabili şi de a asigura un echilibru just între impozitarea muncii şi a capitalului. Nu în ultimul rând, noul model fiscal trebuie să asigure resursele pentru continuarea investiţiilor şi a stimulării mediului de afaceri, pentru susţinerea dezvoltării economice şi a creşterii nivelului de trai”, susţin cei de la PSD.

BVB | Știri BVB
FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET BRK (BKBETETF) (05/01/2026)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie

EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (05/01/2026)

Raport curent - Lichidare Regal SA

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII GLOBINVEST ENERGY&FINANCIALS ETF (GIBEFETF) (05/01/2026)

Numarul de titluri de participare aflate in circulatie la 31.12.2025

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (05/01/2026)

Act aditional Contract finantare PNI - CTE Iernut

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF ENERGIE PATRIA-TRADEVILLE (PTENGETF) (05/01/2026)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie