Update articol:

Publicaţia austriacă Der Standard: De ce OMV joacă un rol deosebit în România

  • Grupul OMV, parțial deţinut de statul austriac, a făcut pași duri de restructurare la Petrom-ul românesc. Acum este vorba de forarea unui zăcământ de gaze și de condiții, scrie Der Standard 

 

Austria și România sunt strâns legate din punct de vedere economic. OMV are un rol special de jucat aici. Odată cu preluarea pachetului majoritar al grupului de petrol și gaze Petrom în 2004, grupul OMV, deţinut parțial de statul austriac, a devenit unul dintre cei mai mari investitori din România – iar acum, după vetoul Schengen, se confruntă cu apeluri la boicot în țară, dar şi cu alte acuzații. Una se referă la Neptun, un imens zăcământ de gaze din Marea Neagră, scrie „Der Standard”.

Publicaţia austriacă mai spune: “După veto-ul Austriei privind intrarea României în Schengen, presa românească a speculat că atitudinea ezitantă a austriecilor ar putea avea legătură cu legăturile strânse dintre OMV și Gazprom sau Lukoil. Acesta din urmă nu activează doar în domeniul petrolului, ci are și activități de gaze, este listat la Bursa de Valori din Londra și, spre deosebire de Gazprom sau Rosneft, nu este o companie de stat. Reamintim că fostul director general al Lukoil , Ravil Maganov, a murit după o presupusă cădere de la fereastra unui spital din Moscova la începutul lunii septembrie. Maganov este unul dintre mai mulţi oameni de afaceri ruși care au murit în circumstanțe misterioase de la începutul războiului de agresiune al lui Putin împotriva Ucrainei”.

Potrivit Der Standard,  Rusia, ca furnizor de gaze al Austriei de mulți ani, nu ar trebui supărată, motiv pentru care OMV ar fi renunţat la gazul din Neptun Deep și nu mai urmărește proiectul cu graba necesară. Acest lucru este negat de partea austriacă:

“Descoperirea gazului în sine datează de peste zece ani. În februarie 2012, șeful OMV de atunci, Gerhard Roiss, a anunțat „cea mai mare descoperire de gaze din istoria OMV”, întâmplător, în ziua prezentării bilanţului anual, în cadrul conferinţei de presă. Cu Exxon Mobil ca partener, OMV Petrom, filiala din România a grupului austriac de petrol, gaze și chimie, a descoperit o bulă mare de gaz la o adâncime de 100 metri până la 1.000 de metri, la 170 de kilometri de orașul de coastă Constanța. Potrivit estimărilor, acolo sunt stocați în jur de 200 de miliarde de metri cubi, atât cât a livrat Rusia către UE cu un an înainte de atacul asupra Ucrainei.

“Ceva de genul acesta se întâmplă de obicei o singură dată în viața unui manager”, a spus atunci Roiss, descriindu-și fericirea în legătură cu descoperirea din așa-numitul Bloc Neptun. Lucrările pregătitoare pentru aceasta au început deja cu ani în urmă. Apoi, brusc, nimic nu a mai funcționat. Preţul gazului scăzuse, România voia taxe mari şi mai avea şi multe alte lucruri de spus, un mix prost pentru companiile care începuseră să exploateze zăcământul de gaze.

Multinaționala americană Exxon Mobil, care era operatorul societății mixte 50:50 cu OMV Petrom, a renunțat în cele din urmă la exploatare. Romgaz a preluat jumătate din cota sa pentru peste un miliard de dolari în aprilie anul acesta, în timp ce operarea Neptun Deep a fost transferată la OMV Petrom. Odată cu războiul rus de agresiune împotriva Ucrainei și deficitul de energie care a rezultat, unele lucruri s-au schimbat în favoarea proiectului Mării Negre.

„Preţurile sunt mult mai atractive, cererea există şi ea”, a declarat recent pentru „Der Standard” Alfred Stern, care a ajuns la conducerea OMV la începutul lunii septembrie a anului trecut. „Proiectul Neptun este unul care a fost foarte important în strategia noastră şi care a devenit acum şi mai important”, a arătat el.

Şi guvernul de la Bucureşti se grăbeşte brusc. Vrea ca Romgaz şi OMV Petrom să anunţe rapid decizia în privinţa exploatării de gaze. „Vreau să se întâmple acest lucru pentru că este o situaţie specială de piaţă”, şi-a exprimat nerăbdarea, în urmă cu câteva săptămâni, ministrul român al energiei, Virgil Popescu. „Este nevoie de gaze naturale pe piaţă, iar România poate juca un rol”, a arătat oficialul.

Însuşi şeful OMV, Alfred Stern, a fost la Bucureşti înainte ca emoţiile să se amplifice din cauza veto-ului austriac pe tema Schengen. Cu această ocazie, s-a întâlnit şi cu preşedintele Klaus Iohannis.  „Vrem să luăm decizia finală de investiție privind Neptun Deep până la jumătatea anului 2023”, şi-a menţinut Stern declaraţiile.

Investiții de patru miliarde

De fapt, este o sumă enormă de bani în joc. Pentru a obține gazul ar trebui investite patru miliarde de euro, două miliarde doar de la OMV. Vechea lege offshore, care prevedea cea mai mare rată de impozitare din UE, de 23%, a fost între timp modificată de Parlamentul României şi a devenit mai favorabilă investitorilor. În unele puncte însă, se doresc încă îmbunătățiri, potrivit OMV. Primul gaz ar putea curge în 2027, dacă toate condițiile sunt potrivite și să se dea undă verde pentru investiție în 2023.

De altfel, anii care au urmat preluării Petrom de către OMV nu au fost complet liniştiţi. Ca să spunem sincer, compania românească de petrol și gaze avea mai mulți angajați plătiţi decât locuri de muncă, era ineficientă și pierdea bani. Sediul din Viena a derulat un program dur de restructurare, a modernizat rafinăria din Ploieşti şi a investit şi mulţi bani în reţeaua de benzinării locale. În schimb, mii de angajați au fost nevoiți să plece, ceea ce provoacă în continuare resentimente în anumite cercuri și un singur vinovat: OMV”.

BVB | Știri BVB

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (25/07/2025)

Convocare AGA O & E 03(04).09.2025

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (25/07/2025)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (25/07/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 28.07.2025 - 27.08.2025

SIMTEL TEAM (SMTL) (25/07/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 27.07.2025 - 26.08.2025