Update articol:

Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei turce s-a întâlnit cu Zelenski la Kiev

Purtatorul de cuvant al Turciei Ibrahim Kalin/ Sursa foto: president.gov.ua

Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei turce, Ibrahim Kalin, s-a întâlnit sâmbătă la Kiev cu preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a anunţat biroul său, notează AFP, potrivit Agerpres.

Membră a NATO şi aliată a Ucrainei, Turcia încearcă încă de la începutul războiului să faciliteze o mediere între Moscova şi Kiev.

Conţinutul discuţiilor nu a fost dezvăluit. Ibrahim Kalin a fost însoţit de viceministrul de externe Sedat Onal.

Turcia a găzduit de două ori negocieri directe între cele două părţi, la 10 martie la nivel ministerial la Antalya (sud) şi la 29 martie la Istanbul.

Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, încearcă în prezent să organizeze un summit la Istanbul între preşedintele rus Vladimir Putin şi Volodimir Zelenski.

În cursul unei discuţii telefonice, joi, cu omologul său rus, Erdogan “şi-a exprimat dorinţa de a stabili o pace durabilă în regiune cât mai curând posibil, valorificând impulsul obţinut cu ocazia discuţiilor de la Istanbul”, potrivit preşedinţiei de la Ankara.

BVB | Știri BVB
ELECTROMAGNETICA SA (ELMA) (23/02/2026)

Demersuri privind vanzarea masinilor de injectie mase plastice

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET BRK (BKBETETF) (23/02/2026)

Materiale info investitori - Document cu informatii esentiale

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (23/02/2026)

Revizuirea reglementarilor interne privind evaluarea activelor financiare

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (23/02/2026)

Anunt privind AGA din 26/27 februarie 2026