International

Putin a semnat un decret care permite Rusiei să-şi sporească emisiile de gaze cu efect de seră

Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat miercuri un decret care autorizează Rusia să-şi sporească emisiile de gaze cu efect de seră cu 20% până în anul 2035, în comparaţie cu nivelurile din 2021, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Rusia, care se află pe poziţia a patra în lume ca emisii de dioxid de carbon, doreşte să ajungă la zero emisii nete până în 2060 dar, potrivit activiştilor pentru mediu, obiectivele sale actuale sunt insuficiente pentru a lupta contra încălzirii climatice.

Noul decret fixează ca obiectiv până în 2035 ”o reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră de 65-67% în raport cu nivelul din 1990”, ţinând cont de impactul vastelor pădurilor ruse care absorb CO2.

Nivelul maxim al emisiilor autorizate este de aproximativ 2 miliarde de tone de CO2 până în 2035, inferior recordului de 3,1 miliarde de tone atins în 1990, dar cu aproape 22% mai mare decât nivelul emisiilor în 2021, care a fost de 1,7 miliarde de tone, conform datelor furnizate ONU de către Moscova.

Rusia s-a pronunţat contra abandonării progresive a combustibililor fosili cu ocazia precedentelor summituri mondiale privind schimbările climatice.

Economia rusă este dependentă în mare măsură de exporturile de gaz şi petrol. Obiectivele climatice ale Rusiei au fost descrise de activişti drept neclare şi insuficient de ambiţioase.

Experţii consideră, de asemenea, că este greşit ca anul 1990 să fie luat ca bază de comparaţie.

Acordul de la Paris, care a fost semnat şi de Rusia, fixează obiectivul de limitare a încălzirii climatice la 1,5°C deasupra nivelurilor preindustriale.

Articole recente

Puterea de cumpărare a pensiilor, majorată cu 15% în T2 2025

de Dan Pălăngean Pensia medie pentru limită de vârstă a fost în al doilea trimestru…

2 ore ago

Manualul OpenAI, decodat: o analiză pragmatică a strategiei AI pentru lideri (Echipa Invergent)

Autor: Laboratoarele invergent.ai  Când creatorul celei mai disruptive tehnologii a deceniului publică un manual de utilizare,…

2 ore ago

ELECTROMAGNETICA S.A. – Licitație pentru vânzarea liniei de producție relee

ELECTROMAGNETICA S.A., cu sediul în Str. Calea Rahovei, nr. 266-268, București, sector  5, înregistrată la…

3 ore ago

Procuratura Republicii Moldova: Extrădarea lui Vladimir Plahotniuc, suspendată de autorităţile elene

Extrădarea oligarhului fugar Vladimir Plahotniuc în Republica Moldova a fost suspendată, astfel că acesta nu…

4 ore ago

Kazahstanul a reluat exporturile de petrol prin conducta Baku-Tbilisi-Ceyhan

Kazahstanul a reluat în 13 septembrie livrările de petrol via conducta Baku-Tbilisi-Ceyhan (BTC), a anunţat…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More