Update articol:

Putin a spus că a autorizat personal transferul lui Navalnâi în Germania

Putin Sursa foto: en.kremlin.ru

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat joi că a intervenit personal la sfârşitul lunii august pentru a permite mutarea opozantului Alexei Navalnâi în Germania pentru îngrijiri medicale după otrăvirea sa, relatează AFP, potrivit Agerpres.

“De îndată ce soţia acestui cetăţean mi s-a adresat, am ordonat imediat procurorului să verifice dacă este posibil ca el să părăsească ţara pentru a fi îngrijit”, a spus Putin, vorbind în videoconferinţă în cadrul forumului Valdai de discuţii politice desfăşurat la Moscova.

Potrivit preşedintelui rus, Alexei Navalnâi, în vârstă de 44 de ani, s-ar putea să nu fi primit permisiunea de a părăsi ţara din cauza “restricţiilor legate de dosare judiciare” în curs împotriva sa în Rusia.

“Am cerut imediat procurorului general să autorizeze acest lucru (această plecare, n.a.). Şi a plecat”, a adăugat Putin.

La sfârşitul lunii august, principalul politician rus de opoziţie s-a îmbolnăvit grav timpul unui zbor în Siberia. După două zile de spitalizare, la presiunea familiei pe lângă autorităţi, a fost autorizat să primească tratament de urgenţă în Germania.

Trei laboratoare europene, ale căror concluzii au fost confirmate de Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice, au descoperit că Navalnâi a fost otrăvit de un agent neurotoxic din clasa Noviciok, o substanţă concepută de specialişti sovietici în scopuri militare.

Opozantul rus, aflat încă în recuperare în Germania, l-a acuzat direct pe Vladimir Putin că se află în spatele otrăvirii sale, acuzaţie respinsă de Moscova care a considerat-o “inacceptabilă”.

Acest episod a tensionat şi mai mult relaţiile dintre Rusia şi Occident. Săptămâna trecută, Uniunea Europeană a sancţionat şase înalţi oficiali ruşi în legătură cu acest caz, potrivit Bruxellesului.

BVB | Știri BVB
Erste Group Bank AG (EBS) (24/11/2025)

Notificare - detineri > 5%

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (24/11/2025)

Raport conf. art. 108 Legea 24/2017 (R) - EFSA-TEL

CONPET SA (COTE) (24/11/2025)

Tranzactii - art. 19 Regulamentul (UE) nr. 596/2014

C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA (TEL) (24/11/2025)

Completare Convocare AGAE din data de 08 ( 09) decembrie 2025