Update articol:

Putin respinge un “armistiţiu artificial” şi doreşte o “pace adevărată”, potrivit Kremlinului

Putin respinge un “armistiţiu artificial” şi doreşte o “pace adevărată”, potrivit Kremlinului
 - poza 1 Vladimir Putin/ Foto: Alexey Danichev

Preşedintele rus Vladimir Putin respinge un “armistiţiu artificial” şi susţine în schimb o “pace adevărată” pentru Ucraina, a transmis luni Kremlinul, informează EFE, potrivit Agerpres.

“Preşedintele Putin este deschis păcii, păcii adevărate, deciziilor serioase, iar ceea ce respinge total sunt stratagemele de a câştiga timp şi de a crea armistiţii artificiale”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, în conferinţa sa de presă telefonică zilnică.

Totodată, el a refuzat să facă speculaţii dacă va fi posibil să se ajungă la un acord privind planul de pace al SUA înainte de sfârşitul acestui an, aşa cum, potrivit presei, cere preşedintele american Donald Trump.

“Nu îndrăznesc să vorbesc despre termene limită. Aceasta ar fi cea mai ingrată sarcină în acest moment”, a comentat el.

Peskov a considerat că “Trump lucrează sincer în favoarea unei soluţionări (…) şi depune toate eforturile pentru a o realiza. Şi echipa sa, de asemenea. Apreciem foarte mult aceste eforturi”.

În ceea ce priveşte refuzul Rusiei de a permite Ucrainei să adere la NATO, el a subliniat că “este una dintre pietrele de temelie” ale procesului, care necesită “o discuţie specială”.

Reprezentantul special al preşedintelui SUA pentru misiuni de menţinere a păcii, Steve Witkoff, a declarat duminica aceasta că s-au înregistrat progrese “considerabile” în negocierile de la Berlin cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, consultări care continuă şi luni.

După întâlnirea de la Cancelaria Germaniei din Berlin, care a durat mai mult de cinci ore, Witkoff a scris pe platforma X că au avut loc discuţii “aprofundate” privind planul de pace în 20 de puncte.

Kremlinul a respins în avans duminică modificările pe care ucrainenii şi europenii le-au introdus la planul de pace iniţial prezentat de Casa Albă.

“Dacă se fac modificări semnificative, vom avea obiecţii foarte puternice”, a declarat Iuri Uşakov, consilierul de politică internaţională al Kremlinului, pentru televiziunea de stat rusă.

El a adăugat că aceste obiecţii ar putea viza “multe puncte”. “Vor exista clauze acolo care sunt absolut inacceptabile pentru noi, inclusiv în ceea ce priveşte problema teritorială”, a explicat el.

“Problema teritorială a fost abordată activ la Moscova. Iar americanii nu numai că cunosc, dar şi înţeleg poziţia noastră. Nu ştiu ce va ieşi pe hârtie după acele consultări. Dar nu va fi nimic bun”, a remarcat el.

BVB | Știri BVB
AAGES S.A. (AAG) (15/12/2025)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 08-12 decembrie 2025

OMV PETROM S.A. (SNP) (15/12/2025)

Pregatiri in desfasurare pentru campania de explorare offshore in Bulgaria

MedLife S.A. (M) (15/12/2025)

Notificare rascumparare actiuni proprii 8 - 12 decembrie 2025

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (15/12/2025)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 08.12.2025 - 12.12.2025