Afaceri

Radu Miruţă: În perioada în care ne străduiam să identificăm măsuri de reducere a deficitului, în multe companii de stat s-au mărit indemnizaţiile şi cu de 5 ori mai mult; Exemple: Șantierul Naval Mangalia, ICETRANS, Romarm

Ministrul economiei, Radu Miruţă, a declarat miercuri că în perioada în care se străduiau să identifice măsuri de reducere a deficitului, în multe companii de stat s-au mărit indemnizaţiile şi cu de 5 ori mai mult faţă de luna mai, Ministrul a anunţat că va introduce noi indicatori de performanţă, iar cine nu bifează, pleacă.

”Adesea, în companiile statului, sunt conduceri care decid împotriva interesului statului român. Sigur că sunt foarte multe, sunt mecanisme din astea obişnuite de mult timp. Eu sunt să încerc să rezolv din ele şi unele dintre ele vor fi rezolvate în perioada imediat următoare. Ce m-a surprins însă, uitându-mă pe aceste cifre, este că în perioada în care ne străduiam să identificăm măsuri de reducere a deficitului, în multe companii de stat s-au mărit indemnizaţiile şi până la de 5 ori mai mult decât erau până în luna mai”, a spus ministrul Economiei la Antena 3, potrivit news.ro.

Radu Miruţă a precizat că, de exemplu, la Șantierul Naval Mangalia, unde o situaţie complicate, membrii Consiliului de Administraţie aveau 2260 de lei, însă în luna mai 2025 s-au mărit la 15500.

”La RomArm aveau 6500 de lei, în luna mai 2025 s-au dus la 19950. Sunt multe astfel de situaţii. La directori, dacă ne uităm, ICERTRANS are salariul de 53.910. Sigur, toate sunt valori brute, dar ordinul cu care s-au mărit aceste indemnizaţii, cu foarte puţin timp înainte de nou guvern, pune nişte semne de întrebare”, a mai spus ministrul.

Ministrul a mai dat exemplul Mamaia S.A. ”Mamaia S.A. are 3 angajaţi. Şi Consiliul de Administraţie de 3 oameni, plus director”, a mai spus el.

Potrivit ministrului, situaţiile acestea sunt destul de ample şi destul de des întâlnite. ”Consilii de administraţie cu 19.950 lei şi mai sunt şi în alte consilii, în care mai ia 15.500 lei. Adică sunt oameni puşi în Consiliul de administraţie, cărora li s-a mărit de la 2.260 la 15.500 lei şi au mai fost puşi aceeaşi oameni în alt consiliu de administraţie într-o companie care nu prea are legătură activitatea ei cu cealaltă. Eu am făcut un doctorat în electronică, dar dacă mă întrebaţi de altceva din electronică, mi-e jenă să mă pronunţ pe o chestie foarte specifică. Că n-o ştiu. Dar să te pricepi şi la una şi la alta, doar ca să încasezi 30.000 de lei, mie mi se pare cusut cu aţă albă”, a menţionat ministrul Economiei.

”Nu vor rămâne aşa. Însă e vorba de o atitudine despre cum te raportezi la resursele pe care statul român trebuie să le fructifice”, a menţionat Miruţă.

Ministrul a arătat că o să prezinte într-una din zilele următoare situaţia. ”Centralizez aceste lucruri, le voi schimba. Chiar dacă planul pe care şi l-au făcut ei a fost ca cel care vine să schimbe foarte greu (..) spun, eşti ministru şi n-ai ce să ne faci, pentru că noi avem un contract şi contractul e înţelegerea părţii între noi şi statul român şi tu nu ai ce să faci, am identificat împreună cu echipa de jurişi de la Minister, care înţeleg acum să joace după alte reguli, sper”, a spus el.

Ministrul Economiei a mai anunţat că există şi pentru cei care şi-au betonat contractul o metodă pe care o va folosi.

”Din partea ministerului le voi introduce noi indicatori de performanţă. Este ceva ce pot să fac. Nu vor fi indicatori de performanţă în bătaie de joc introduşi, ci care să reflecte efectiv performanta din acele companii de stat. După ce se introduc aceşti noi indicatori de performanţă, la următoarea evaluare, care va fi peste câteva luni, noua evaluare se va face pe indicatorii nou introduşi şi m-aş bucura ca mulţi dintre cei care sunt acolo să bifeze. Dacă nu vor bifa, vor pleca. Nu se poate să fi în situaţia în care guvernul să răspună oamenilor că trebuie să ajute la recuperarea deficitului, la micşorarea deficitului, să vedem astfel de exemple în companiile statului român”, a completat Radu Miruţă.

View Comments

  • Vedeti si complexul Energetic Oltenia, concursuri mimate si trucate , salarii mari, performante NU !

Articole recente

Petrolul crește cu aproape 2% după atacul israelian în Qatar

Prețul petrolului a crescut cu peste un dolar pe baril marți, după ce armata israeliană…

26 de minute ago

Pîslaru: În 2025, nu există risc de pierdere de fonduri europene; lucrurile nu arată rău deloc nici pentru 2026 (interviu Agerpres)

Obiectivul Guvernului este să atragă peste 20 de miliarde de euro din PNRR, iar în…

30 de minute ago

Adrian Câciu: Știam că Boloş e mincinos, dar nu mă așteptam să fie și lipsit de caracter!

Știam că Boloş e mincinos, dar nu mă așteptam să fie și lipsit de caracter,…

48 de minute ago

România primește a doua cea mai mare alocare financiarã, de 16,68 mld. EUR, în cadrul programului SAFE, pentru a-și consolida capacitatea de apãrare

Comisia Europeanã alocã României suma de 16,68 miliarde de euro, prin intermediul noului instrument financiar…

o oră ago

Sorin Grindeanu: Mecanismul prin care s-a folosit fondul de rezervă a fost propus de ministrul Finanţelor

Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, marţi, că, în fostul guvern, mecanismul prin…

o oră ago

Qatar condamnă cu fermitate “atacul laș al Israelului”; „Israelul își asumă întreaga responsabilitate”: Netanyahu

Declarația de condamnare a Qatarului, în întregime Mai jos se află textul integral al condamnării…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More