Banci

Raiffeisen Bank – prima emisiune de obligatiuni subordonate în lei cu o maturitate de 10 ani; din 14 mai, obligaţiunile vor fi tranzacţionate la BVB

* Raiffeisen Bank a depus și a primit aprobarea ASF pentru prospectul de listare a obligațiunilor în data de 6 mai 2020, iar obligațiunile urmează a fi tranzacționate la Bursa de Valori București începând cu 14 mai 2020

În premieră pentru piața de capital din România, Raiffeisen Bank a emis printr-un plasament privat în decembrie 2019, primele obligațiuni subordonate în moneda locală având o maturitate de 10 ani, în valoare totală de 480 milioane de lei și un cupon de 3,5% peste Robor la 3 luni. Investitori unici au fost două instituții financiare internaționale: Internațional Finance Corporation (IFC) și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).

“Obligațiunile au primit aprobarea BNR pentru includerea în fondurile proprii ale băncii, întărind și diversificând poziția de capital a acesteia. Astfel, cu aceste fonduri, banca va sprijini clienții săi în perioada dificilă pe care o traversăm și va contribui la finanțarea sustenabilă a economiei românești, inclusiv prin investiții în proiecte verzi”, a spus James Stewart, vicepreședinte Trezorerie și Piețe de Capital Raiffeisen Bank.

Raiffeisen Bank a depus și a primit aprobarea ASF pentru prospectul de listare a obligațiunilor în data de 6 mai 2020, iar obligațiunile urmează a fi tranzacționate la Bursa de Valori București începând cu 14 mai 2020.

Procesul de emitere și admitere la tranzacționare a obligațiunilor a beneficiat de consultanță și asistență oferite de echipa departamentului de Investment Banking al Raiffeisen Bank.

Departamentul de Investment Banking al Raiffeisen Bank sste unul dintre cei mai importanți jucători ai pieței de capital din România cu o experiență bogată ce acoperă aproximativ 40% din valoarea emisiunilor de obligațiuni municipale și corporative listate la Bursă de Valori București în ultimii 15 ani. Printre cele mai însemnate  tranzacții pe care  le-a intermediat echipa de Investment Banking se numără emisiunile de obligațiuni ale Municipiului București, Raiffeisen Bank România, emisiunile de titluri de stat destinate populației precum și plasamentele private internaționale ale RCS-RDS și NEPI, că parte a echipei de Debt Capital Markets a Grupului Raiffeisen Bank Internațional.

Raiffeisen Bank oferă servicii universale de banking pentru 2 milioane de clienți persoane fizice, 91.000 de IMM-uri și peste 5.700 de companii mari și medii. Peste 700.000 dintre clienții băncii folosesc aplicațiile Raiffeisen Smart Mobile și Raiffeisen Online. Banca are peste  4.800 de angajați și rețele de aproximativ 800 de ATM-uri, 300 de mașini multifuncționale (MFM-uri) și 22.000 de POS-uri.

Articole recente

SUA: Rezerva Federală menţine nemodificată dobânda,sfidând solicitările preşedintelui Donald Trump de relaxare a politicii monetare

Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…

3 ore ago

Ionuţ Aurică – numit vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…

3 ore ago

Poate exista prosperitate fără educație financiară? Cum eliminăm inegalitățile economice printr-o abordare sistemică  (analiză ISF)

Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…

4 ore ago

Foto și video de la erupția vulcanului Klyuchevskoy

 Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…

5 ore ago

Robert Cosmin Pană, numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un mandat de patru ani

Robert Cosmin Până a fost  numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…

5 ore ago

Emiratele Arabe Unite construiesc o conductă care va transporta apă desalinizată către sudul Fâşiei Gaza

Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…

7 ore ago

This website uses cookies.

Read More