Update articol:

Raport SUA: Comisia Europeană interferează în alegerile statelor membre ale UE

Raport SUA: Comisia Europeană interferează în alegerile statelor membre ale UE
 - poza 1
Comisia Europeană interferează în mod regulat în alegerile naţionale ale statelor membre ale Uniunii Europene, inclusiv în România, scrie Comisia juridică a Camerei Reprezentanţilor a Statelor Unite într-un raport publicat marţi pe site-ul său, potrivit Agerpres.

De la intrarea în vigoare a Legii privind serviciile digitale (DSA) în 2023, Comisia Europeană a exercitat presiuni asupra platformelor pentru a cenzura conţinutul înaintea alegerilor naţionale din Slovacia, Ţările de Jos, Franţa, Republica Moldova, România şi Irlanda, precum şi înaintea alegerilor europene din iunie 2024. Documente care nu sunt publice prezentate Comisiei juridice a Camerei Reprezentanţilor demonstrează că aceste presiuni au fost exercitate în mod regulat pentru a dezavantaja partidele politice conservatoare sau populiste din statele membre ale UE.

Potrivit raportului, cele mai agresive măsuri de cenzură au fost adoptate în timpul alegerilor prezidenţiale din România din 2024, când Curtea Constituţională a anulat rezultatele primului tur, câştigat de candidatul populist independent, puţin cunoscut, Călin Georgescu. Decizia a fost luată după ce serviciile de informaţii româneşti au susţinut că Rusia l-ar fi sprijinit în secret pe Georgescu printr-o campanie coordonată pe TikTok.

Documentele interne ale TikTok prezentate comisiei americane par să contrazică această versiune a evenimentelor, se arată în raport. TikTok a informat Comisia Europeană că “nu a găsit şi nici nu i s-au prezentat dovezi” care să susţină afirmaţia-cheie a autorităţilor române privind o interferenţă rusă.

Conform raportului citat, Comisia Europeană încearcă să influenţeze statele membre ale UE prin controlul discursului politic în perioadele electorale. Cel mai frapant este faptul că, în 2024, Comisia Europeană a publicat un ghid electoral în cadrul DSA, care impune platformelor să adopte măsuri suplimentare de cenzură înaintea unor alegeri europene importante. Aceste orientări electorale ale DSA au fost prezentate drept bune practici voluntare. Însă, în spatele uşilor închise, Comisia Europeană a precizat clar că orientările erau obligatorii, se arată în raport.

Comisia juridică a Camerei Reprezentanţilor a Statelor Unite investighează modul şi măsura în care legile, reglementările şi hotărârile judecătoreşti străine obligă, constrâng sau influenţează companiile să cenzureze libertatea de exprimare în Statele Unite. În cadrul acestei activităţi de supraveghere, comisia a emis citaţii către zece companii din domeniul tehnologiei, solicitându-le să prezinte comunicările cu guverne străine, inclusiv cu Comisia Europeană şi statele membre ale UE, privind moderarea conţinutului.

BVB | Știri BVB
INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (03/02/2026)

Renuntare la numire in functia de Director Guvernanta Corporativa

ELECTROMAGNETICA SA (ELMA) (03/02/2026)

Notificare Swiss Capital - oferta publica de cumparare actiuni ELECTROMAGNETICA

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF ENERGIE PATRIA-TRADEVILLE (PTENGETF) (03/02/2026)

Notificare cu privire la numarul si tipul investitorilor

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET PATRIA-TRADEVILLE (TVBETETF) (03/02/2026)

Notificare cu privire la numarul si tipul investitorilor

COMELF S.A. (CMF) (03/02/2026)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) Semestrul 2 2025