Macroeconomie

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 15,32% în august

ata anuală a inflaţiei a urcat la 15,32% în luna august a acestui an, de la 14,96% în iulie, în condiţiile în care preţurile mărfurilor alimentare au urcat cu 18,22%, cele ale mărfurilor nealimentare au fost mai mari cu 15,98%, iar serviciile au fost mai scumpe cu 8,26%, conform datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).

“Preţurile de consum în luna august 2022 comparativ cu luna iulie 2022 au crescut cu 0,6%. Rata inflaţiei de la începutul anului (august 2022 comparativ cu decembrie 2021) este 11,6%. Rata anuală a inflaţiei în luna august 2022 comparativ cu luna august 2021 este 15,3%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (septembrie 2021 – august 2022) faţă de precedentele 12 luni (septembrie 2020 – august 2021) este 11,0%”, se arată în comunicatul INS.

Conform datelor INS, indicele armonizat al preţurilor de consum în luna august 2022 comparativ cu luna iulie 2022 este 100,44%.

Instituţia menţionează că rata anuală a inflaţiei în luna august 2022 comparativ cu luna august 2021 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 13,3%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (septembrie 2021 – august 2022) faţă de precedentele 12 luni (septembrie 2020 – august 2021) determinată pe baza IAPC este 9,5%.

Banca Naţională a României (BNR) a majorat la 13,9% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi estimează o inflaţie de 7,5% pentru sfârşitul anului viitor, potrivit datelor prezentate în august de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

BNR estima în mai 2022 o inflaţie de 12,5% pentru finalul acestui an şi de 6,7% pentru 2023.

Conform băncii centrale, rata anuală a inflaţiei IPC se plafonează pe parcursul trimestrului III, iar din trimestrul IV se înscrie pe o traiectorie descendentă, sub ipoteza detensionării graduale a pieţelor en gros de energie şi a celor ale produselor agroalimentare, precum şi a disipării treptate a sincopelor în lanţurile globale de valoarea adăugată, dar şi ca urmare a unor efecte de bază, după corecţiile puternic ascendente ale preţului energiei din 2021, înainte de implementarea schemelor de sprijin ale consumatorilor casnici.

BNR se aşteaptă la o întrerupere temporară a tendinţei dezinflaţioniste în trimestrul II din 2023, odată cu ieşirea din vigoare a măsurilor de plafonare a preţurilor la energia electrică şi gazele naturale.

La orizontul prognozei, iunie 2024, nivelul proiectat este de 2,3%, în interiorul intervalul ţintei de inflaţie, pe fondul manifestării unui efect de bază substanţial.

Articole recente

Dragoş Pîslaru: România a finalizat renegocierea PNRR; nu se pierd bani din componenta nerambursabilă

România a finalizat procesul de renegociere cu Comisia Europeană privind Planul Naţional de Redresare şi…

24 de minute ago

UNIQA a plătit în 2024 despăgubiri de 8 ori mai mari pentru daunele cauzate de grindină și cu 74% mai multe pentru furtuni

În 2024, despăgubirile plătite de UNIQA pentru IMM-uri au înregistrat o creștere de aproape 30%…

43 de minute ago

David Popovici a obținut medalia de aur la proba de 100 metri liber la Campionatele Mondiale de nataţie de la Singapore

Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber,…

52 de minute ago

Extinderea rețelei electrice globale alimentează o nouă creștere a cererii de cupru (Reuters)

Cererea de cupru crește mai repede decât se anticipa în industrie, impulsionată de investiții de…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More