Update articol:

Recesiunea din zona euro va fi mai moderată decât s-a estimat (S&P Global)

pixabay.com pixabay.com

Declinul activităţii economice în zona euro la finalul anului trecut a fost mai redus decât s-a crezut iniţial, datorită atenuării presiunii preţurilor, arată datele publicate miercuri de S&P Global, care sugerează că recesiunea ar putea fi moderată, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Indicatorul Composite Purchasing Managers (PMI) în zona euro, care măsoară activitatea în industrie şi sectorul serviciilor, a urcat la 49,3 puncte în decembrie, de la 47,8 puncte luna precedentă, în timp ce datele preliminare indicaseră un nivel de 48,8 puncte în decembrie. Totuşi, decembrie este a şasea lună în care indicele PMI este sub nivelul de 50 de puncte.

Un indicator PMI de peste 50 de puncte arată o expansiune a economiei, iar sub valoarea de 50 de puncte indicatorul reflectă o contractare a economiei.

“Economia zonei euro a continuat să se deterioreze în decembrie, dar ritmul a fost moderat pentru a doua lună consecutiv, indicând că declinul va fi mai redus decât s-a estimat iniţial. Cu toate acestea, există puţine dovezi care să sugereze că economia zonei euro ar putea reveni curând la o creştere stabilă”, a apreciat Joe Hayes, economist la S&P Global Market Intelligence.

Dovezile privind intrarea în recesiune a zonei euro au crescut, iar un sondaj realizat recent de Reuters în rândul economiştilor indică o probabilitate ridicată, fiind previzionat un declin al PIB-ului de 0,3% în trimestrul patru din 2022 şi de 0,4% în primele trei luni din 2023.

Indicatorul PMI din sectorul serviciilor, dominant în zona euro, a urcat la 49,8 puncte în decembrie, de la 48,5 puncte luna precedentă, în timp ce datele preliminare indicaseră un nivel de 48,5 puncte în decembrie.

Presiunea preţurilor în sectorul serviciilor s-a atenuat în decembrie deşi a rămas la un nivel ridicat.

Luna trecută, indicele preţurilor de producţie a scăzut la 61 puncte, de la 62,3 puncte în noiembrie. Este cel mai redus nivel din august 2022. A

BVB | Știri BVB
PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE) (02/02/2026)

Modificare in Componenta Consiliului de Administratie

AGRICOVER HOLDING- Bonds 2026 (AGV26E) (02/02/2026)

Rambursare principal si plata dobanda

ELECTROMAGNETICA SA (ELMA) (02/02/2026)

Demersuri privind vanzarea masinilor de injectie mase plastice

INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (02/02/2026)

Autorizare A.S.F. reducere capital social

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET BRK (BKBETETF) (02/02/2026)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie