International

Regiunea separatistă Transnistria declară că are nevoie de mai mult gaz natural rusesc pentru industrie

Regiunea separatistă pro-rusă a Republicii Moldova, Transnistria, a declarat că are nevoie de mai mult gaz natural rusesc pentru funcţionarea industriei, în contextul în care aprovizionarea şi costurile apar ca probleme electorale, informează Reuters, potrivit Agerpres.

Republica Moldova a depins mult timp de Rusia pentru gaz, dar anul trecut şi-a satisfăcut necesarul de pe pieţele europene, lăsând toate gazele disponibile de la gigantul rus Gazprom regiunii separatiste din estul ţării.

Preşedinta pro-europeană Maia Sandu, care denunţă războiul Rusiei în Ucraina, a evidenţiat trecerea la gazul european drept un element în eforturile sale de a abandona moştenirea sovietică a ţării şi a adera la Uniunea Europeană. Maia Sandu candidează pentru realege într-un scrutin programat spre sfârşitul anului 2024.

Războiul lansat de Rusia în Ucraina, în februarie 2022, a limitat aprovizionarea zilnică a Gazprom la 5,7 milioane de metri cubi.

“Cantităţile din ultimii doi ani sunt insuficiente pentru a asigura necesarul de gaze naturale al Transnistriei în timpul iernii”, a declarat joi ministrul dezvoltării economice din regiune, Serghei Obolonik. Furnizările au satisfăcut cererea din partea gospodăriilor şi a centralei electrice care produce 80% din energia electrică utilizată în zonele controlate de guvern ale Republicii Moldova. Dar Obolonik a spus că nu este suficient pentru funcţionarea unei fabrici de ciment şi altei care produce de materiale pentru construcţii.

Declaraţia lui Obolonik a coincis cu o dezbatere în partea controlată de guvern a R. Moldova cu privire la beneficiile trecerii de la gazul rusesc la cel european.

Ministrul Energiei de la Chişinău, Victor Parlicov, a declarat săptămâna aceasta la postul public de televiziune că ţara îşi poate relua aprovizionarea de la Gazprom mai târziu în cursul acestui an, dacă preţul va fi acceptabil. El a mai spus că prin cumpărarea de pe pieţele europene în 2023 a economisit 60 de milioane de euro în comparaţie cu achiziţiile de gaze ruseşti. Cumpărarea de gaz în viitor din Rusia, a spus el, depinde de preţ şi astfel de achiziţii nu ar încălca sancţiunile occidentale impuse Rusiei în urma războiului din Ucraina.

Şeful companiei naţionale de gaze Moldovagaz, Vadim Ceban, a mai sugerat că R. Moldova ar putea reveni la gazul rusesc în luna mai, când cererea de gaze va scădea. Însă Veacelsav Platon, un om de afaceri din R. Moldova care locuieşte în Marea Britanie, a declarat săptămâna aceasta că un audit pe care l-a comandat a constatat că ţara a pierdut 70 de milioane de euro plătind furnizorilor europeni preţuri peste nivelul pieţei.

Experţii sugerează că R. Moldova şi enclava sa separatistă ar putea împărţi din nou aprovizionarea furnizată de Gazprom. Transnistria nu şi-a plătit aprovizionarea de ani de zile, iar Gazprom nu a căutat să încaseze restanţele.

Articole recente

Marco Rubio afirmă că acordul de încetare a focului între Ucraina și Rusia „nu este exclus”

Secretarul de stat a mai declarat că nu crede că impunerea de sancțiuni suplimentare împotriva…

4 ore ago

Zelensky insistă pentru mai multă claritate cu privire la garanțiile de securitate pentru Ucraina în cazul unui acord de pace

Președintele ucrainean Volodymyr Zelensky a insistat pentru mai multă claritate cu privire la forma pe…

5 ore ago

Trump şi Putin au convenit în Alaska asupra unor ‘garanţii de securitate solide’ pentru Ucraina, susţine Witkoff

Preşedintele american şi omologul său rus au convenit în timpul întâlnirii lor de vineri din…

5 ore ago

Bolojan: România îşi poate recâştiga credibilitatea şi predictibilitatea prin respectarea angajamentelor şi consecvenţă în decizii

Respectarea angajamentelor şi consecvenţa în decizii sunt singurele căi prin care România îşi poate recâştiga…

5 ore ago

Ucraina: Von der Leyen salută propunerea lui Trump de a oferi garanţii de securitate inspirate de NATO

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat duminică propunerea preşedintelui american, Donald Trump,…

5 ore ago

Incendii în Spania: Premierul Sanchez propune un pact naţional pentru urgenţă climatică

Prim-ministrul spaniol a anunţat un "pact naţional pentru urgenţă climatică" care să lase deoparte "luptele…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More