International

Remarcile lui Trump despre Zelenski sunt ‘false și periculoase’, denunță cancelarul german

Este ‘pur și simplu fals și periculos să se nege legitimitatea democratică a președintelui Zelenski’, a reacționat miercuri cancelarul Olaf Scholz, după declarațiile președintelui american Donald Trump care l-a acuzat pe omologul său ucrainean că este un ‘dictator fără alegeri’, relatează AFP, potrivit Agerpres.

‘Faptul că, în plin război, nu se pot organiza alegeri corespunde prevederilor constituției ucrainene și legilor electorale. Nimeni nu ar trebui să susțină contrariul’, a declarat șeful guvernului german pentru revista Der Spiegel.

Premierul britanic Keir Starmer și-a exprimat, de asemenea, miercuri seara, ‘sprijinul’ pentru președintele ucrainean ‘ales în mod democratic’, după ce președintele american Donald Trump l-a numit ‘dictator’.

Liderul laburist, care a avut o convorbire cu președintele ucrainean, ‘și-a exprimat sprijinul pentru acesta (…) în calitate de lider ales democratic al Ucrainei și a declarat că este perfect rezonabil să suspende alegerile în timp de război, așa cum a făcut Regatul Unit în timpul celui De-al Doilea Război Mondial’, a declarat un purtător de cuvânt al Downing Street într-un comunicat. Premierul britanic urmează să se întâlnească cu președintele SUA săptămâna viitoare la Washington.

Președintele american Donald Trump l-a catalogat miercuri pe omologul său ucrainean Volodimir Zelenski drept un ‘dictator’ și l-a avertizat pe acesta ‘să se miște repede’, pentru că altfel riscă să rămână fără țară, consemnează agențiile internaționale de presă.

‘Un dictator fără alegeri, Zelenski ar face bine să se miște repede sau va rămâne fără țară’, a scris Trump pe rețeaua sa de socializare Truth Social.

‘Ador Ucraina, dar Zelenski a făcut o treabă groaznică’, a adăugat președintele american.

Mai devreme, Zelenski l-a acuzat pe Trump că trăiește într-o ‘bulă de dezinformare rusă’, reacție venită după ce președintele american i-a reproșat omologului său ucrainean că a preferat să poarte un război cu Rusia în loc să încerce să ajungă la o înțelegere cu aceasta.

De asemenea, Zelenski și-a manifestat nemulțumirea că Trump a inițiat cu președintele rus Vladimir Putin discuții pentru soluționare războiului provocat de invazia rusă, fără a implica în aceste discuții Kievul și aliații europeni.

Articole recente

Poate exista prosperitate fără educație financiară? Cum eliminăm inegalitățile economice printr-o abordare sistemică  (analiză ISF)

Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…

55 de minute ago

Foto și video de la erupția vulcanului Klyuchevskoy

 Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…

o oră ago

Robert Cosmin Pană, numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un mandat de patru ani

Robert Cosmin Până a fost  numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…

2 ore ago

Emiratele Arabe Unite construiesc o conductă care va transporta apă desalinizată către sudul Fâşiei Gaza

Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…

3 ore ago

Nicușor Dan spune că vizita în SUA ar putea fi la începutul anului viitor: Trebuie pregătită foarte bine

Președintele Nicușor Dan a anunțat, miercuri, că vizita sa oficială în Statele Unite ale Americii…

3 ore ago

Economia Germaniei în stagnare în semestrul I; după doi ani de ajustare, economia Germaniei va reveni pe creștere începând cu 2025 (Andrei Rădulescu)

de Andrei Rădulescu Destatis a publicat astăzi estimările preliminare cu privire la evoluția economiei Germaniei…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More