Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) asistă nepăsătoare la încălcarea propriului regulament, la încălcarea dispoziţiilor Actului constitutiv al S.I.F. Transilvania de către Frăţilă & Co ignorând deciziile instanţelor care s-au pronunţat deja, ignorând cererile către instanţe de a anula deciziile ilegale ale grupării infracţionale, transmite SIF Transilvania, într-un raport, prin care răspunde scrisorii primite de la Autoritate săptămâna trecută.
Scrisoarea ASF este semnată de Gabriel Grădinescu, vicepreședintele sectorului de piață de capital. El spune: “Afirmațiile conducerii SIF Transilvania nu corespund adevărului, sens în care respingem categoric acuzațiile formulate”, în contextul în care Directoratul SIF Transilvania acuză că “unii dintre membrii ASF s-au transformat în consultanți ai grupării infracționale conduse de Frățilă Constantin”.
În replică, SIF3 a transmis:
“1. S.I.F. Transilvania recunoaşte şi respectă dreptul fiecărui acţionar de a participa la şedinţele adunărilor generale şi de a vota în cadrul acestora.
Prin Raportul curent, cu observarea cerinţelor autorităţilor privind gestionarea situaţiei epidemiologice actuale şi a reglementărilor secundare emise de către A.S.F., dar şi a faptului că în mod constant la adunările generale ale acţionarilor S.I.F. Transilvania participă fizic sute de acţionari, conducerea societăţii a recomandat acţionarilor valorificarea dreptului de vot prin corespondenţă, luând în calcul în ipoteza în care, datorită situaţiei de urgenţă instituită ca urmare a pandemiei de coronavirus, lucrările adunării generale nu se vor putea desfăşura cu prezenţă
fizică.
Faţă de această recomandare, prin raportare la Adresa A.S.F. nr. VPI 3213/09.04.2020, dorim să subliniem faptul că, în ipoteza în care în contextul epidemiologic actual va exista posibilitatea întrunirii fizice a acţionarilor, aceştia vor avea acces în sala de şedinţă prin probarea identităţii acestora, cu atât mai mult cu cât sala închiriată pentru această A.G.O.A. are o capacitate de peste 200 de locuri.
Pentru organizarea A.G.O.A. convocată pentru data de 28/29.04.2020 vom respecta de asemenea atât Regulamentul A.S.F. nr. 5/2020 pentru adoptarea unor măsuri referitoare la desfăşurarea adunărilor generale ale emitenţilor pe perioada existenţei stării de urgenţă generate de COVID-19, cât şi prevederile Ordonanţelor Militare în vigoare la data desfăşurării A.G.O.A. În acest fel nu vom impune restricţii suplimentare celor stabilite de Autorităţile Statului de natură a afecta drepturile fundamentale derivate din calitatea de acţionar.
2. Faţă de cele prezentate în cadrul punctului 2 al adresei A.S.F., prin raportare la
Raportul curent nr. 2639/02.04.2020, dorim să subliniem că în mai multe dosare I.C.C.J. a anulat o serie de acte emise de către A.S.F. găsite de instanţă ca fiind nelegale (ne referim aici, spre exemplu, la anularea art. 124 şi 126 din Regulamentul C.N.V.M. nr. 1/2006 – Raportul curent nr. 6009/05.07.2019; Decizia C.N.V.M. nr. 381/20.04.2011 – Raportul curent nr. 2900/29.03.2020 sau Decizia A.S.F. nr. 974/06.08.2014 – Raportul curent nr. 8476/07.10.2019).
Ne referim şi la Decizia A.S.F. nr. 1995/2016 de respingere a avizării d-lui Mihai Fercală în calitate de membru al Directoratului, decizie ce a fost revocată de A.S.F. prin Decizia nr. 208/2017; iar ulterior revocării acesteia în cadrul procedurii administrative, Curtea de Apel Bucureşti a respins, în mod corect, acţiunea ca fiind rămasă fără obiect, obligând A.S.F. la plata cheltuielilor de judecată.
În cadrul raportului curent la care ne referim am arătat că sancţionarea Directoratului s-a făcut ca măsură de represiune a îndrăznelii de a cere anularea unor acte administrative, normative sau individuale, emise de autoritate şi/sau de protejare a unei grupări infracţionale cum am detaliat în respectivul raport curent.
Prin urmare susţinerile d-lui Vicepreşedinte Gabriel Grădinescu din Adresa A.S.F. nr.
3213/09.04.2020 referitoare la faptul că cele prezentate de S.I.F. Transilvania în cadrul Raportului curent nr. 2639/02.04.2020 nu ar corespunde realităţii nu sunt susţinute de niciun document sau informaţie disponibilă în spaţiul public.
3. Prin adresa A.S.F. nr. VPI nr. 550/22.01.2020 Autoritatea a solicitat ultimativ
executarea Hotărârii judecătoreşti nr. 7/17.01.2020, pronunţată în dosarul nr. 8031/2/2018* al Curţii de Apel Constanţa, arătând acolo că dl. Constantin Frăţilă deţine calitatea de membru al Consiliului de Supraveghere al S.I.F. Transilvania.
S.I.F. Transilvania nu a fost parte în Dosarul nr. 8031/2/2018* al Curţii de Apel
Constanţa, sens în care executarea hotărârii pronunţate în cadrul acelui dosar nu se putea efectua decât prin impunerea acesteia de către A.S.F., fapt realizat de Autoritate prin Adresa nr. 550/2020.
Dorim să subliniem şi modul în care s-a obţinut hotărârea din Dosarul nr. 8031/2/2018* al Curţii de Apel Constanţa, respectiv:
În cadrul Dosarului nr. 6980/2/2018, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a Contencios Administrativ şi Fiscal, dl. Constantin Frăţilă, în contradictoriu cu A.S.F. a solicitat suspendarea executării Deciziei A.S.F. nr. 1095/13.09.2018 prin care a fost retrasă aprobarea d-lui Constantin Frăţilă în calitate de membru C.S.; în cadrul acelui dosar S.I.F. Transilvania a formulat cerere de intervenţie alături de A.S.F., iar prin Sentinţa nr.
4957/21.11.2018 Curtea de Apel a respins cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 1095/13.09.2018 formulată de dl. Constantin Frăţilă ca neîntemeiată.
În cadrul altui demers judiciar ce face obiectul dosarului nr. 8031/2/2018* al Curţii de
Apel Constanţa dl. Constantin Frăţilă a cerut anularea Deciziei A.S.F. nr. 1095/13.08.2018 şi suspendarea executării acesteia.
Fără a cunoaşte demersul judiciar prezentat anterior, S.I.F. Transilvania a solicitat în
contradictoriu cu A.S.F. anularea art. 3 al Deciziei A.S.F. nr. 1095/2/2018, referitor la obligarea Directoratului SIF3 de a convoca o AGOA pentru alegerea unui membru al Consiliului de Supraveghere pe locul rămas vacant după retragerea avizului d-lui Constantin Frăţilă (Raportul curent nr. 3305/10.04.2019).
În condiţiile Codului de procedură civilă soluţionarea tuturor cererilor îndreptate
împotriva unui act se realizează, după conexarea tuturor cererilor, într-un singur dosar, dosarul cel mai vechi. Atât A.S.F. cât şi dl. Constantin Frăţilă aveau cunoştinţă de demersul judiciar al S.I.F. Transivania de a solicita anularea în parte a Deciziei A.S.F. nr. 1095/2018 sens în care aveau obligaţia procedurală de a solicita conexarea dosarului SIF3 la dosarul nr. 8031/2/2018, chiar şi pentru a nu crea posibilitatea pronunţării unor hotărâri contradictorii. Dacă, din punct de vedere procedural şi prin raportare la hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. 6980/2/2018, putem înţelege atitudinea d-lui Constantin Frăţilă nu acelaşi lucru putem afirma la adresa A.S.F. Nu înţelegem de ce Autoritatea nu a solicitat conexarea celor două dosare în care era pârâtă pentru anularea Deciziei A.S.F. nr.
1095/2018, situaţie care a dat posibilitatea pronunţării a două hotărâri judecătoreşti
contradictorii şi nici nu ştim dacă A.S.F. s-a prezentat în instanţă pentru a susţine
apărările în cadrul dosarului nr. 8031/2/2018*.
Prin urmare, nu se confirmă afirmaţia d-lui Vicepreşedinte Gabriel Grădinescu potrivit căreia „menţiunile dvs. de mai sus prezintă în mod eronat solicitările adresate de A.S.F. societăţii dvs.”.
4. Astfel cum se arată în Adresa A.S.F. nr. VPI 3213/09.04.2020, fundamentarea Deciziei A.S.F. nr. 1095/13.09.2018 a avut în vedere art. 15 al Actului constitutiv al S.I.F. Transilvania; acest articol este neschimbat, iar conform acestuia persoana împotriva căreia s-a pornit o urmărire penală in personam este incompatibilă cu calitatea de membru al Consiliului de Supraveghere.
Dorim să subliniem faptul că la emiterea Deciziei A.S.F. nr. 1095/2018 s-au reţinut atât dispoziţiile art. 15 ale Actului constitutiv al S.I.F. Transivlania, cât şi dispoziţiile art. 7 alin. (2) lit. a) din Regulamentul A.S.F. nr. 14/2015, text ce statueză că Reputaţia şi integritatea persoanei evaluate, menţionate la alin. (1), sunt puse la îndoială în situaţia în care există informaţii, fără a se limita la acestea, cu privire la existenţa uneia din următoarele situaţii: a) condamnarea sau urmărirea penală în cazuri referitoare la: (i) infracţiuni prevăzute de legislaţia financiar-bancară, inclusiv infracţiuni prevăzute de legislaţia referitoare la spălarea banilor şi finanţarea trorismului;(…);(iv) alte infracţiuni prevăzute de legislaţia privind societăţile, falimentul, insolvenţa, precum şi de cea privind protecţia consumatorului.”
Chiar dacă Regulamentul A.S.F. nr. 14/2015 a fost abrogat prin Regulamentul A.S.F. nr. 1/2019, noua reglementare a preluat dispoziţiile de mai sus în cadrul art. 13.
Nu cunoaştem cum şi-a construit apărarea A.S.F. în cadrul Dosarului nr. 8031/2/2018*, a se vedea cele prezentate la punctul anterior, prin raportare la dispoziţiile legale incidente şi/sau la clauzele cuprinse în cadrul Actului constitutiv al S.I.F. Transilvania, dar observăm că ambele reglementări pun la îndoială reputaţia, onestitatea şi integritatea persoanei ce ocupă o funcţie în cadrul Consiliului de Supraveghere dacă împotriva acesteia este pusă în mişcare urmărirea penală in personam.
Nu se pune în discuţie prezumţia de nevinovăţie, astfel cum greşit apreciază A.S.F., ci, prin reglementările secundare incidente, este pusă la îndoială reputaţia, onestitatea şi integritatea pentru ca persoana evaluată să poată ocupa o funcţie în cadrul Consiliului de Supraveghere.
În aceste condiţii, astfel cum S.I.F. Transilvania a arătat în mod constant, dl. Constantin Frăţilă este incompatibil cu calitatea de membru al Consiliului de Supraveghere, aspect ce a rămas neobservat de către A.S.F.
Se poate constata astfel că dl. Vicepreşedinte Gabriel Grădinescu prin afirmaţia „la
fundamentarea Deciziei A.S.F. nr. 1095/13.039.2018 de revocare a d-lui Constantin Frăţilă din calitatea de membru al Consiliului de Supraveghere al S.I.F. Transilvania a stat şi articolul 15 din Actul constitutiv al S.I.F. Transilvania” confirmă cele afirmate de S.I.F. Transilvania, dar aplică diferit dispoziţiile legale şi statutare când se solicită emiterea unui act administrativ individual de retragere a aprobării acordate d-lui Constantin Frăţilă în calitate de membru al Consiliului de Supraveghere al S.I.F. Transilvania.
De ce în cazul emiterii Deciziei A.S.F. nr. 1095/2018 în contextul urmăririi penale in
personam în cadrul dosarului D.I.I.C.O.T. S.T. Constanţa nr. 582/D/P/2016 s-a ţinut cont de dispoziţiile art. 15 din Actul constitutiv al S.I.F. Transilvania, iar pentru urmărirea penală in personam în cadrul dosarului nr. 745/P/2015 A.S.F. nu mai face aplicarea aceluiaşi art. 15 din Actul constitutiv!
Curtea de Apel Constanţa în cadrul dosarului nr. 8031/2/2018* nu a fost investită să se pronunţe asupra valabilităţii dispoziţiilor emise de către procurorii de caz în cadrul dosarelor nr. 582/D/P/2016 sai nr. 745/P/2016 şi nici asupra aplicabilităţii art. 15 al Actului constitutiv al S.I.F. Transilvania, a art. 4 al R.O.F. al Consiliului de Supraveghere, a legalităţii art. 7 din Regulamentul A.S.F. nr. 14/2015 sau a legalităţii art. 13 din Regulamentul A.S.F. nr. 1/2019*.
În situaţiile prezentate mai sus am putea aprecia partizanatul d-lui Gabriel Grădinescu faţă de Frăţilă Constantin, constatăm neadoptarea niciunei decizii A.S.F. prin care gruparea d-lui Constatin Frăţilă să fie obligată să respecte legea; prin sancţionarea preşedintelui Directoratului şi a preşedintelui şi vicepreşedintelui Consiliului de Supraveghere cum să nu ne punem problema conivenţei A.S.F. cu această grupare infracţionlă?!
Suntem convinşi că acţionarii S.I.F. Transilvania vor înţelege corect punctele noastre de vedere prin simpla lecturare a articolelor în cauză a Actului constitutiv şi a regulamentelor A.S.F.
AS.F. asistă nepăsătoare la încălcarea propriului regulament, la încălcarea dispoziţiilor Actului constitutiv al S.I.F. Transilvania de către Frăţilă & Co ignorând deciziile instanţelor care s-au pronunţat deja, ignorând cererile către instanţe de a anula deciziile ilegale ale grupării infracţionale.
Prin prezentul Raport curent, S.I.F. Transilvania duce la îndeplinire solicitarea dlui
Vicepreşedinte Gabriel Grădinescu de a publica adresa A.S.F. nr. VPI 3213/09.04.2020 pe siteul BVB şi al societăţii iar pentru o corectă şi completă informare a acţionarilor şi investitorilor, societatea a adăugat punctul său de vedere exprimat pe marginea celor prezentate în adresa A.S.F.”