Protectia Consumatorului

Retragere masivă de produse Coca-Cola în Europa din cauza conţinutului ridicat de clorat

Îmbuteliatorul european al băuturilor Coca-Cola a anunţat luni o operaţiune de retragere masivă de pe piaţă a unor produse vândute în Europa, din cauza unui conţinut mult prea mare de clorat, informează AFP.

Retragerea vizează dozele şi sticlele cu băuturi mărcile Coca-Cola, Sprite, Fanta, Fuze Tea, Minute Maid, Nalu, Royal Bliss şi Tropico, care circulă începând de la finele lunii noiembrie pe pieţele din Belgia, Ţările de Jos, Marea Britanie, Germania, Franţa şi Luxemburg.

“La facilitatea noastră de producţie de la Gent efectuăm teste în cadrul procedurilor noastre de control şi de conformitate cu regulile. Aceste controale au permis să descoperim niveluri ridicate de clorat. Nu avem o cifră precisă, dar este clar că este vorba de o cantitate considerabilă”, a anunţat firma Coca-Cola Europacific Partners Belgium, potrivit Agerpres.

“Majoritatea produselor vizate şi nevândute au fost deja retrase de pe rafturile magazinelor şi continuăm să luăm măsuri pentru a retrage şi restul produselor de pe piaţă”, a precizat îmbuteliatorul, care adaugă că este “în contact cu autorităţile competente din fiecare din pieţele afectate”.

Potrivit site-ului web al Comisiei Europene, cloratul din alimente provine din dezinfectanţii cu clor utilizaţi în tratarea apei şi procesarea alimentelor, apa potabilă fiind de de parte principalul contributor.

Într-o recomandare din 2015, autoritatea europeană pentru siguranţa alimentelor a estimat că expunerea pe termen lung la cloratul din alimente ar putea reprezenta o potenţială problemă de sănătate pentru copii, în special pentru aceia care prezintă un deficit uşor sau moderat de iod.

Articole recente

Trump şi Putin au convenit în Alaska asupra unor ‘garanţii de securitate solide’ pentru Ucraina, susţine Witkoff

Preşedintele american şi omologul său rus au convenit în timpul întâlnirii lor de vineri din…

10 minute ago

Bolojan: România îşi poate recâştiga credibilitatea şi predictibilitatea prin respectarea angajamentelor şi consecvenţă în decizii

Respectarea angajamentelor şi consecvenţa în decizii sunt singurele căi prin care România îşi poate recâştiga…

12 minute ago

Ucraina: Von der Leyen salută propunerea lui Trump de a oferi garanţii de securitate inspirate de NATO

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat duminică propunerea preşedintelui american, Donald Trump,…

13 minute ago

Incendii în Spania: Premierul Sanchez propune un pact naţional pentru urgenţă climatică

Prim-ministrul spaniol a anunţat un "pact naţional pentru urgenţă climatică" care să lase deoparte "luptele…

15 minute ago

“Eu semăn hrană, nu ură”, i-a transmis Lula lui Trump din grădina sa

Preşedintele brazilian Lula s-a adresat sâmbătă omologului său american Donald Trump într-o înregistrare video făcută…

16 minute ago

This website uses cookies.

Read More